7 aprilie 2009: Un MĂCEL evitat 

Investigaţie jurnalistică

Sursa imagine: wordpress.com 

PARTEA A II-a

MOTTO: "Adevărul care îi face pe oameni 

liberi este în cea mai mare
parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă".
(Herbert Agar)

La Chişinău se obişnuieşte să se spună că un adevăr absolut despre protestele violente din 7 aprilie 2009 nu există şi că ADEVĂRUL nu va putea fi dovedit niciodată. După mai bine de doi ani de căutări, echipa de investigaţie are temei să creadă că adevărul va fi spus şi dovedit cu probe surprinzătoare, şocante şi de necontestat... Poate peste ani şi numai dacă va apare o clasa politică guvernantă care îşi va dori sincer ca acest dosar să aibă o finalitate strict juridică. 

Dar atunci vom percepe probele ca pe nişte elemente ale unui film documentar obişnuit şi nu ca pe un adevăr care, dacă ar fi spus acum, încă ne-ar mai putea schimba radical soarta. De ce avem convingerea că mai devreme sau mai rârziu adevărul probat va ieşi la suprafaţă? O vorbă veche românească spune că „un secret cunoscut de doi – nu mai este secret”, darămite când îl cunosc cel puţin şapte. Acum unii dintre aceştia şapte sunt la etapa remuşcărilor pentru că ştiu, dar tac. Psihologii cunosc mai bine cât poate dura această stare şi ce i-ar putea determina să-şi înfrunte frica.
Negocieri eşuate
Nu am reuşit, prin instrumente jurnalistice, să-i facem să vorbească, chiar dacă la un moment dat, în aprilie 2011, am fost la un pas să-i aducem pe cinci dintre ei într-un studiou de televiziune. Un singur apel telefonic pe care l-a primit unul dintre ei a dat totul peste cap. Nu ştim cine l-a sunat şi nici ce i-a spus, dar ne-am dat seama că devenise periculos. Aducerea lor la TV mai putea fi posibilă doar dacă am fi dobândit pentru ei garanţii că riscul lor va avea finalitate juridică.
Altfel spus - că cei vinovaţi vor fi băgaţi la puşcărie. Ne-am oprit, deoarece, ca jurnalişti, nu le puteam oferi aceste garanţii, iar să le cerem pentru ei de la autorităţi ar fi însemnat să ne depăşim atribuţiile. Pentru că o bună parte din probele valoroase despre 7 aprilie 2009 au fost distruse, iar tentativa de a obţine declaraţii asumate temporar a eşuat, am schimbat pista anchetei noastre jurnalistice.
Pur şi simplu am început să adunăm materiale video, să urmărim procesele de judecată şi evoluţia politică a unor persoane ale căror nume au fost pomenite cel mai des în contextul evenimentelor din aprilie 2009.
„Coordonatorul” a amuţit
Pe 7 aprilie 2009, protestatarii violenţi au pătruns cu uşurinţă în clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova şi le-au devastat. Din imaginile video filmate cu camerele de supraveghere de pe Preşedinţie, Parlament şi Guvern http://dickgregoryforpresident.com/ se vede clar cum poliţia, în loc să apere instituţiile statului - a provocat mulţimea şi s-a retras http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=02_090407124001_1959_7f_00_02.n3r.ogv  inexplicabil ca la comandă atunci când tocmai îi reuşise dispersarea, iar ulterior http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=03_090407124001_1959_7f_00_03.n3r.ogv  (de la minutul 9:50) se vede cum abandonează Preşedinţia deşi nu-i atacă nimeni, mulţimea aflându-se în acel moment în faţa Parlamentului.
Aceste gesturi ciudate, legate de retragerea sincronizată a poliţiştilor, i-au pus pe gânduri pe experţii militari care au asistat echipa de investigaţie. Trebuia să aflăm cine şi cum coordona acţiunile poliţiştilor. Surpriza a fost să descoperim că la un moment dat, când au fost aruncate primele pietre,  „coordonatorul” (persoana care dirija acţiunile poliţiei) a amuţit subit şi „n-a mai ieşit la legătură” până când subalternii săi (mai mici cu o două trepte ierarhice), cu de la sine putere, au început dispersarea.
Atunci, „coordonatorul supărat ieşi la legătură” şi... Nu se ştie ce-a ordonat, dar din imagini se vede că scutierii opresc brusc înaintarea (deşi nu au întâmpinat nici un obstacol serios) şi o iau la fugă înapoi, provocând mulţimea să vină după ei.
S-a dorit sânge de poliţist
Revenim la una din cele mai dubioase faze ale protestului – la momentul în care poliţiştii au încercat dispersarea manifestanţilor. În timpul aşa-numitei „ofensive” superiorii au dat nişte dispoziţii. Poliţiştii au început să împingă mulţimea de sub clădirile încă integre. Şi le reuşea! Dar, în plină acţiune, au fost abandonaţi de comandanţi şi au început să acţioneze haotic. Şi acest lucru poate fi observat şi în aceste imagini: http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=02_090407124001_1959_7f_00_02.n3r.ogv
Unii s-au oprit, alţii înaintau, iar ceilalţi au început retragerea. Astfel, s-au fărâmiţat în grupuri mici şi au început să fie atacaţi de protestatarii violenţi. Se pare că anume acesta a fost momentul care urma sa justifice măcelul, din fericire, evitat.

Absolut iresponsabil, cred experţii consultanţi ai echipei de investigaţie, în prima linie au fost aruncaţi studenţii Academiei de Poliţie – lipsiţi de experienţă, aproape neechipaţi şi abandonaţi de superiori în mijlocul mulţimii agresive. În timp ce aceştia erau târâţi pe jos şi bătuţi cu pietre de către manifestanţi, la câteva zeci de metri stăteau neimplicaţi poliţiştii de la Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, bine echipaţi şi bine pregătiţi. Ei primiseră ordin să stea locului.
Eroii tac
Posibila schemă a măcelului a fost dată peste cap de un grup mic de poliţişti, pe atunci cu o anumită putere de decizie în MAI, care s-au contopit cu un grup de combatanţi ai războiului de pe Nistru din 1992 şi, împreună, i-au scos de sub pietre pe tinerii poliţişti răniţi de la Academie. Supărat, ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, l-a sunat pe unul din subalternii săi din acel grup şi l-a întrebat: „Tu ce cauţi acolo? Pleacă imediat!”. Când spiritele parcă se mai potoliseră, în mulţime şi-a făcut apariţia maşina pompierilor care avea apă doar pentru 5 minute. Efectul a fost ca şi cum ai turna benzină în foc. Manifestanţii au răsturnat autospeciala şi situaţia a scăpat de sub control.
Experţii militari au ajuns la concluzia că pe 7 aprilie 2009 posibil să fi existat un scenariu al unui măcel stradal, ce urma să fie alimentat de informaţii poliţieneşti de uz intern, despre un anumit număr de victime în rândul poliţiştilor. De altfel, întrebarea: „Câte victime avem în rândul poliţiştilor?” răsuna foarte des pe 7 aprilie 2009, prin intermediul sistemului de comunicare internă a MAI. Dacă ar apărea probe despre existenţa unui astfel de scenariu, aceasta ar însemna că s-a încercat fie menţinerea la putere a fostei guvernări prin lovitură de stat, fie preluarea puterii de către alte partide prin lovitură de stat, faptă pentru care cei implicaţi ar urma să răspundă penal în baza unui alt articol decât cel ce condamnă infracţiunea de „neglijenţă în serviciu”.
„Coordonatorul”
În doi ani şi jumătate nu am reuşit să obţinem un răspuns asumat de vreo sursă la întrebarea cine a „coordonat” acţiunile poliţiei pe 7 aprilie 2009? Cert este că sunt trei foşti şefi din MAI care şi-au angajat avocaţi ca să-i scape de titulatura de „coordonator”. Este vorba, pe de o parte, de ex-ministrul de Interne Gheorghe Papuc şi de fostul comisar al municipiului Chişinău, Vladimir Botnari şi, pe de altă parte, de ex-ministrul adjunct de Interne Valentin Zubic, care a îndeplinit funcţia de şef al Statului Major în timpul protestelor din aprilie 2009.
La audierile din cadrul Comisiei de anchetă a Parlamentului, primii trei au încercat să pună responsabilitatea pentru cele întâmplate pe Valentin Zubic (ascultă fişierele audio anexate), iar acesta, la rându-i, a împărţit responsabilitatea celor doi, plus şefului poliţiei municipale Iacob Gumeniţă, accentuînd totodată rolul decisiv al ex-ministrului Papuc. Tuturor le-au fost intentate dosare penale „pentru neglijenţă în serviciu soldată cu urmări grave”, dar până în prezent dosarele stau pe linie moartă. Tot neclintit stă şi dosarul penal intentat pentru neglijenţă în serviciu împotriva fostului preşedinte comunist Vladimir Voronin. În declaraţiile publice, acesta îl apără pe Papuc şi Botnari, dar nu şi pe Zubic.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, susţine că infracţiunea de neglijenţă în serviciu este greu de demonstrat, mai ales după trei ani şi mai ales în condiţiile în care cele mai relevante probe au fost nimicite. Prin urmare, cel mai probabil, ei nu vor răspunde niciodată pentru cele întâmplate. Şi nu este exclus ca procurorii să fi invocat intenţionat cel mai blând articol din Codul Penal împotriva lor, or majoritatea procurorilor care instrumentează acum aceste dosare au fost promovaţi în funcţii în perioada când Voronin era preşedinte.
Martori ciudaţi, transpiraţi
Cine a urmărit atent şedinţele de judecată de pe 13, 14 şi 15 septembrie 2010, în dosarele intentate împotriva ex-ministrului de Interne, Gheorghe Papuc şi a ex-comisarului Vladimir Botnari nu putea să nu sesizeze comportamentul ciudat al martorilor invitaţi la proces de procurorul Sergiu Roşu. Din martori ai acuzării, aceştia s-au transformat în martori ai apărării.
Este vorba de:
1. Victor Zacrevschi, care în 2009 era vicecomisar al sectorului Buiucani (actualemnte este vicecomisarul de Străşeni)
2. Ion Volontir, care în 2009 a îndeplinit funcţia de comisar interimar al sectorului Buiucani (actualmente comisar al raionului Edineţ)
3. Veaceslav Pelin, care în 2009 era comandantul Brigăzii mobile 3 de carabinieri (şi-a păstrat funcţia)
4. Oleg Cristea, specialist în domeniul ordinii publice la Trupele de Carabineri
5. Veaceslav Martâniuc, adjunctul comandantului Brigăzii mobile şi operative 2.
6. Valentin Cucoş, care în 2009 exercita funcţia de vicecomisar al sectorului Râşcani (avansat de actuala guvernare în funcţia de comisar al sectorului Botanica). La şedinţa de judecată din 13 septembrie 2010 acesta şi-a schimbat depoziţiile în favoarea bănuiţilor Papuc şi Botnari. El a menţionat că a greşit când a declarat anterior în scris că a primit indicaţia de a scoate efectivul de poliţie din Parlament la indicaţia lui Botnari. În declaraţia revizuită Cucoş a spus că a scos poliţiştii din Parlament la indicaţia comisarului de poliţie al sectorului Râşcani, Sergiu Paiu.
7. Ex-comisarul de Rascani, Serghei Paiu. În şedinţa de judecată din 14 septembrie 2010 a declarat că nu a primit indicaţii de la Botnari şi Papuc şi a recunoscut că vicecomisarii de Râşcani primeau ordine de la el.
8. Pavel Voicu, în 2009 comisar de Botanica (în prezent comisar de Cimişlia)
9. Grigore Polisca, comisar al sectorului Centru.
10. Leonid Vitirescu, comisar adjunct al sectorului Ciocana.
11. Corneliu Groza, comisar de Ciocana.
12. Iacob Gumeniţă, fostul şef al poliţiei municipale: „Papuc a procedat corect”.
Schimbarea depoziţiilor, mâinile tremurânde şi răspunsul la întrebări în sudoarea frunţii martorilor trădează faptul că mulţi din această listă au fost influenţaţi prin diferite căi în ajunul procesului de judecată. Aceştia nu au venit în instanţă până în momentul în care avocaţii bănuiţilor nu au obţinut de la judecător evacuarea cameramanilor TV din sala de judecată. Deşi legislaţia obligă procurorii să ceară arest preventiv, în cazurile când există suspiciuni că bănuiţii pot influenţa martorii, de data aceasta procurorii nu au profitat de această prevedere legală.
Gheorghe Avornic, avocatul ex-comisarului Botnari a recunoscut că s-a pomenit într-o situaţie jenantă, dat fiind faptul că martorii acuzării, în loc să-l acuze pe clientul său – i-au luat apărarea. „Mie mi-i chiar ruşine. Eu înţeleg când vine vreun martor în instanţă şi confirmă ceva din învinuirile aduse de procuror, iar eu trebuie să-l apăr, dar aşa a ieşit un show”, a remarcat avocatul.
Dosare în beznă
În doi ani şi jumătate, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi-a amintit de dosarele legate de evenimentele din aprilie 2009 doar sporadic şi numai sub presiunea mass-media. Procurorul general Valeriu Zubco evită întrebările jurnaliştilor legate de această temă, iar în raportul de activitate al Procuraturii pentru anul 2010 (http://procuratura.md/file/4.Raport%202010.pdf) nu apare nici un cuvânt despre eforturile întreprinse de această instituţie în elucidarea cazurilor de vandalizare a instituţiilor statului de către priotestatari şi nici despre dosarele intentate împotriva poliţiştilor care au torturat pe 8 şi 9 aprilie în camisariate peste 800 de tineri capturaţi aliatoriu pe străzile Chişinăului. Doar doi poliţişti care au torturat două surori au fost condamnaţi cu suspendare. Alte 13 persoane au fost condamnate pentru participare la dezordine în masă şi jafuri.
La 16 iunie 2011, la Chişinău a fost arestat jurnalistul rus Eduard Baghirov sub acuzaţia de implicare în organizarea violenţelor stradale din aprilie 2009. Pe 13 octombrie 2011, o instanţă de judecată din Republica Moldova a dispus ca acesta să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, iar pe 18 octombrie 2011, suspectul a fugit în Rusia şi a fost anunţat în căutare de către autorităţile moldovene.
Vezi şi PRIMA PARTE a investigației: 7 aprilie 2009: Dreptatea s-a împotmolit într-o reţea de interese obscure (investigaţie)
Investigaţia a fost finanţată în cadrul proiectului SCOOP (prin Asociaţia Jurnaliştilor de investigaţie danezi – FUJ)

Autor: Coordonator investigaţie: Vitalie Călugăreanu
Sursa: hotnews.md