Iubim Moldova?

Video aici:

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=RjQSrZZb4Ic

Da, suntem moldoveni, cu asta ne mândrim,
În Moldova ne-am născut, aici o să trăim.
Orice s-ar întâmpla, mereu eu voi rămâne,
Voi rămâne alături de cei dragi şi ei de mine.
Fericirea nu se poate vinde, nu se poate cumpăra,
Ai grijă ce îţi doreşti, asta e viaţa ta.
Asta e viitorul, dar sunt sigur că îţi pasă,
Tu hotărăşti pe cine întâlneşti seara acasă.
Primul pas, primul cuvânt, prima iubire,
Lacrimi, zâmbete, neplăceri, fericire
Pe pământul strămoşesc pe toate le trăim,
Ţara mea, Moldova, nu uita: noi te iubim. (Imnul domnului Dodon, Iubim Moldova)
 Campania “Iubim Moldova” nu are nicio legătură cu politica, este exclusiv socială şi are drept scop unirea tinerilor dezbinaţi de evenimentele din 7 aprilie? Să vedem. În primul rând, o campanie socială dusă de un politician este atât socială cât de virgină este matroana unei case de toleranţă. Apoi, cine spune că tinerii au fost dezbinaţi pe 7 aprilie? Eu zic că “revoluţia” i-a adus la un loc. Iar locul se numeşte dezamăgire, scârbă. Asta după ce au fost pe tărâmul speranţelor că vor avea “o ţară ca afară”, vorba altui cântec. Deci, ne-am lămurit: campania este una politică sută la sută, iar scopul nu este unirea tinerilor. Atunci ce rost are? Este simplu, să aducă capital (cacofonie valabilă!) politic pentru domnul Dodon. Culorile roşii care predomină în videoclipul imnului sunt mai mult decât grăitoare.
 Şi apoi, aşa arată un imn? Mă faceţi să râd. Este un text mediocru, pentru copiii de 7 ani, despre faptul că ar trebui să ne iubim ţara. De ce? Păi, pentru că suntem moldoveni. Aşa, ştiu. Dar de ce trebuie să fiu mândru de asta? Cântecul ne lămureşte: pentru că trăiesc aici, iubesc aici, sufăr aici. Ohoho. Câte motive? Păi, fraţilor, să vă spun un lucru atât de simplu că-l ştie un copil de grădiniţă. Dacă tot vreţi să creaţi un popor trebuie să veniţi cu nişte realizări, mari, mari - să se identifice tot prostul cu ele. Sunt mândru că’s moldovean, pentru că m-am născut aici? Ei bine, ce ziceţi de evreii care s-au născut în Burkina Faso, dar se mândresc că sunt evrei. Dragostea de ţară, de multe ori, nu prea are legătură cu locul de naştere. Dacă mergeţi pe această idee, nu uniţi boboru’, ci îl dezbinaţi. Cum aşa? Păi, sunt deja mii şi mii de moldoveni născuţi în Italia, Portugalia, Spania. Mergând pe logica voastră nu trebuie să se mai considere patrioţi pentru că nu se încadrează în versurile “în Moldova ne-am născut, aici o să trăim“. Hm. Aţi nimerit-o cu degetul…
 Trebuie să veniţi cu ceva tare la care tot cetăţeanul o să ciulească urechea. Dacă nu aţi înţeles nimic vă dau un exemplu. Luaţi de aici “imnul” cântăreţului rus, Gazmanov, unde cântă “iubirea faţă de URSS”. Textul piesei chiar te strânge la spate. Da, este la fel de “patrioretard”, dar motivaţia iubirii de Patrie este greu de demontat: “Puşkin, Esenin, Visoţkii, Gagarin, asta-i ţara mea!”. Simţiţi puterea de unitate ale acestor cuvinte? Imediat te furnică. În ceea ce vă priveşte: prost şi slab până spre ridicol. Sunteţi de tot râsul. Nu ştiu cum pe voi, dragii mei cititori, dar imnul “Iubesc Moldova”… m-a strâns de la spate. Nu vă gândiţi la vreun sentiment înălţător, ci la derizoriul şi banalul din versuri. Brrrr, ce infantili. Şi încă ceva. Patriotismul este teoria, ideea unui secol apus. Sincer, mi se pare o prostie să fii mândru că eşti concetăţean cu Esenin şi Dostoievski. Ce dracu, n-ai realizat absolut nimic, dar tu eşti mândru? Şi când te gândeşti că mândria asta a omorât milioane de oameni. “Să murim pentru Patrie”, este de departe cea mai mare gogomănie inventată de către şefi de state însetaţi de putere şi sânge. Patriotismul este învechit, ros de istorie, un apanaj al politicienilor rataţi şi nu numai. Mai aud câte un tânăr politician, cu tulei pe obrăjori, care dă ochii pe spate şi intrând într-o transă aproape religioase îl citează pe Kenedy: “nu te întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară”.
 Nerozilor, fraza nu se mai aplică în zilele noastre în sensul strict al cuvintelor. Este adevărat, nu trebuie să fim egoişti. La fel de adevărat este că trebuie să ne pese de ce se întâmplă în jur, doar nu ne putem izola într-o găoace. Răposatul Kenedy avea dreptate, numai că ţară nu înseamnă Patrie, ci societate. Trebuie să avem grijă de societate, la fel cum societatea are grijă de noi. N-are nicio legătură cu Patria în concepţia lui Alecsandri sau Eminescu. Dar să vedeţi ipocrizie pe moldoveni. Aruncă gunoiul din maşină, fură din banii statului, se opun construirii centrelor de îngrijire a copiilor, se îmbăta ca porcii. Totuşi, se consideră patrioţi. De ce? Pentru că ei sunt mândri. Vedeţi unde s-a ajuns? Suntem mândri că trăim în cea mai săracă ţară din Europa, cu cele mai proaste drumuri şi persoane la conducere. Iar mândria asta o transformăm aiurea în patriotism. Hai Moldovioara, hai să nu rămâi încremenită în evul Mediu, atunci când abia se năşteau popoarele şi identităţile naţionale. Altfel, rămâi din nou de căruţa istoriei.

http://cojocari.ro/2011/04/iubim-moldova

„Moldova mă doare” – o carte-mărturie despre masacrul din aprilie 2009.

Damian Hâncu, victimă a evenimentelor din aprilie 2009, şi-a lansat cartea „Moldova mă doare”, în care descrie cum tinerii au fost maltrataţi în comisariate şi umiliţi de către poliţişti. „Moldova mă doare” este un mesaj de încurajare, o carte despre speranţele şi aspiraţiile tinerilor, transmite Info-Prim Neo.
„Am dorit să redau suferinţele care le-am suportat atunci, sacrificiul pentru libertate şi democraţie. „7 aprilie” a fost o revoltă a tinerilor, care, din păcate, a fost transformată într-un masacru, cu 5 morţi şi 10 fete violate în comisariatele de poliţie comuniste. Mi-a fost greu să o scriu pentru că trebuia să-mi amintesc fiecare moment, mai ales că am fost martorul morţii lui Valeriu Boboc. Suferinţa care am trăit-o nu am dorit să fie limitată doar la un simplu capitol”, a menţionat autorul.
Damian Hâncu spune că „7 aprilie” este un eveniment istoric, iar pentru el reprezintă o durere şi un mesaj de schimbare şi speranţă. Intenţia de a scrie o carte a apărut imediat după evenimente, dar numai după un an şi ceva, gândurile au putut fi puse pe hârtie. Cartea a apărut în trei limbi: română, engleză şi franceză, pentru ca şi cetăţenii străini interesaţi să poată citi despre „7 aprilie” alte lucruri decât se spun.
Mama tânărului, Parascovia Hâncu, a declarat că a citit cartea de mai multe ori şi de fiecare dată a fost tulburată. „Ştiu că Damian suferă, dar nu vrea să-mi spună. „7 aprilie” a marcat trecerea de la regimul comunist, dat jos de către tineri. Noi, în 1989, eram tineri ca ei şi am venit la Marea Adunare Naţională pentru a cere libertate. Acum istoria se repetă şi copiii noştri ne urmează”, a spus Parascovia Hâncu.
Scriitoarea şi ziarista Luminiţa Dumbrăveanu, cu ajutorul căreia a fost lansată cartea, a spus că genericul acestei prezentări este: „Cine uită – nu merită”. „Cartea are nu doar valoare documentară, dar şi artistică. Este o carte care bate clopotele, care te doare. Este consacrată tuturor celor care şi-au pus viaţa în pericol pentru viitorul ţării”, a spus Luminiţa Dumbrăveanu.
Scriitorul Nicolae Dabija a menţionat că „7 aprilie” a fost o continuare a revoltelor care s-au produs acum 20 de ani. „Ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie a fost un lucru foarte important, deoarece tinerii şi-au arătat că doresc democraţie, libertate, doresc în Europe. Tinerii au schimbat Moldova la faţă, iar Damian Hâncu este unul din martirii acelor evenimente”, a spus Nicolae Dabija.
Info-Prim Neo

În Republica Moldova, ţară considerată polul sărăciei din Europa, unde salariul mediu pe economie este 180 de euro, un ştab basarabean şi-a vopsit maşina exact ca şi cum ar fi placată cu aur. Este vorba despre un BMW X5, surprins de fotografi amatori în mai multe locuri din Chişinău. Cum nu se ştie încă cine este proprietarul, numele lui se vehiculează doar pe mai multe site-uri din Moldova.

Atracţie-şoc pe străzile din capitala Republicii Moldova. Un BMW X5, care arată ca şi cum ar fi placat cu aur şi care are numere de Chişinău, a fost pozat de mai mulţi fotografi amatori. Potrivit specialiştilor, substanţa aurie care acoperă autoturismul nu este însă aur veritabil. Maşina a fost îmbrăcată într-o folie aurie, procedură care se face numai peste hotare şi care poate ajunge şi până la 40 de mii de euro, pentru acoperire integrală.

Foto: www.24h.md/ Autoturismul, parcat pe strada Mihai Eminescu din Chişinău

Preţul de catalog al unui autoturism de acest tip porneşte de la 60 de mii de euro şi poate depăşi suta de mii de euro, în funcţie de preferinţele proprietarului.

Fotografia BMW-ului aurit a fost postată pe site-uri din Moldova, unde amatorii de autoturisme fac doar presupuneri asupra numelui celui care deţine maşina aurită.


Voronin, Plahotniuc sau Stati,
posibili proprietari

Proprietarul, necunoscut încă, poate fi doar bănuit, ca facând parte din cercul celor mai bogaţi basarabeni. Se presupune că bijuteria pe patru roţi i-ar aparţine milionarului Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului din Moldova. Averea lui Plahotniuc este estimată la circa 300 de milioane de dolari, bani proveniţi din afaceri bancare, petroliere, hoteliere, imobiliare sau mass-media.
O altă variantă este omul de afaceri Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin. Oleg are o avere estimată la câteva zeci de milioane de dolari, investiţi în bănci sau imobile.


Pe lista proprietarilor mai este dat omul de afaceri Gabriel Stati, familia căruia are o avere de circa jumătate de miliard de dolari. Clanul Stati are investiţii în afaceri cu petrol, imobiliare, mass-media, majoritatea peste hotare. Gabriel Stati este cunoscut ca un împătimit al maşinilor. El are în propriul parc auto nu mai puţin de17 automobile de lux. Printre acestea se numără două Rolls Royce Phantom, dintre care una decapotabilă.
Un alt posibil proprietar, aşa cum se suţine pe mai multe site-uri din Moldova, ar fi un om de afaceri pe nume Vadim, care se ocupă de comerţul cu autoturisme. Acesta şi-ar fi cumpărat BMW-ul de culoare albă, pe care l-ar fi dus acum două luni în Ucraina, unde l-a „poleit".
sursa: adevarul.ro

Igor Corman: Fără o decizie politică în capitalele europene şi la Bruxelles nu va fi posibil să obţinem regim liberalizat de vize.

Interviu cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă Igor Corman

Imedia: Zilele trecute, premierul Vlad Filat s-a aflat într-o vizită la Paris unde s-a întâlnit cu mai mulţi oficial francezi, inclusiv cu omologul său francez Francois Fillion. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău, dl Fillion a spus că Franţa „susţine plenar aspiraţiile Moldovei de aderare la UE şi salută angajamentul asumat de Guvernul de la Chişinău în acest sens”. Pe de altă parte, ştim că Franţa a avut o atitudine oarecum rezervată atunci când UE a prezentat autorităţilor de la Chişinău planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize. Aceste declaraţii ale lui Francois Fillion înseamnă cumva că Franţa a renunţat la rezervele pe care le-a avut anterior?
Igor Corman: Probabil că uneori trebuie să ştim să citim şi printre rânduri. Sigur că nicio ţară membră a UE nu poate să nu sprijine eforturile noastre de integrare europeană. Este un lucru firesc şi nu vom auzi în nici o capitală europeană, oricât de sceptică ar fi ea, o altfel de declaraţie, întrucât, potrivit articolului 49 al tratatului european, orice ţară europeană, când întruneşte criteriile, are dreptul să devină membru al UE. Întrebarea este când vor fi îndeplinite aceste criterii? Prin urmare, declaraţia premierul francez este una firească.
Pe de altă parte, sigur că poziţia Franţei se deosebeşte uneori de poziţia altor ţări care sunt mai interesate de dimensiunea estică. Or, reieşind şi din aşezarea geografică, Franţa priveşte mai mult spre dimensiunea sudică. Ea a fost tot timpul mai interesată de relaţiile cu ţările din nordul Africii cu care are strânse relaţii economice, comerciale, culturale chiar.
În ceea ce priveşte posibilitatea oferirii unui regim liberalizat de vize cetăţenilor moldoveni, Franţa într-adevăr face parte dintre ţările mai sceptice. Ea vrea să aibă siguranţa deplină că ţările care se bucură de un astfel de tratament nu vor aduce probleme UE. Există încă această percepţie a cetăţenilor francezi, dar şi a celor germani, olandezi ş.a. că multe dintre problemele care există acum în UE se datorează şi faptului că vin prea mulţi din afară, ocupă locurile de muncă, aduc criminalitate, trafic de fiinţe umane etc. şi politicienii desigur că trebuie să ţină cont de starea de spirit a cetăţenilor.
Noi, la rândul nostru, trebuie să tragem şi noi concluziile necesare, pentru că deja începem să implementăm planul de acţiuni pe care l-am primit în ianuarie. Bineînţeles, trebui să îndeplinim toate criteriile sub aspect tehnic, dar să nu uităm că, până la urmă, decizia va fi una politică. Sigur, ea se va baza pe realizările noastre, dar fără o decizie politică şi în capitalele europene, şi la Bruxelles nu va fi posibil să obţinem regim liberalizat de vize. Deci, încă de pe acum trebuie să desfăşurăm o ofensivă diplomatică şi în alte domenii şi să reuşim o schimbare de imagine a ţării noastre în UE.
Dacă Republica Moldova îşi va păstra imaginea de ţară săracă, ţară care aduce riscuri în UE, sigur politicienii europeni nu vor merge împotriva aşteptărilor cetăţenilor lor.

Imedia: De ce depinde realizarea cu succes a planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize?
Igor Corman: Aşteptările sunt foarte mari. Până acum s-au făcut declaraţii multe. Şi premierul Republicii Moldova, şi ministrul de Externe şi-au exprimat convingerea că până la sfârşitul anului 2012 cetăţenii moldoveni vor putea să circule fără vize. Nu vreau să comentez cât de realist este acest lucru, eu nu mă număr printre pesimişti, însă nu cred deloc că este o sarcină uşoară.
Da, noi avem acest plan de acţiuni. Da, există un program adoptat de guvern privind implementarea acestui plan. Şi noi în Parlament, probabil săptămâna viitoare, vom adopta o hotărâre privind tot setul de proiecte de legi ce urmează a fi adoptate şi toate acţiunile pe care urmează să le întreprindem pe parcursul acestui an. Cred că vom face faţă acestei sarcini, dar ştim cu toţii că nu este vorba doar de adoptarea acestor legi, ci şi de implementarea lor. Nu este vorba doar de legi, ci şi de un şir de reforme foarte importante cum ar fi reforma Ministerului de Interne, a Serviciului de Grăniceri, de rezultate clare în combaterea traficului de persoane, de combaterea migraţiei ilegale, de managementul hotarelor etc. Cred că avem foarte mult de lucru. Putem profita de un sprijin din partea UE, dar nu vor veni europenii să implementeze aceste reforme în locul nostru.
Nu va fi deloc uşor. Iată un singur exemplu. De la începutul anului, ne-am propus să eliberăm doar paşapoarte biometrice, dar am constatat că ambasadele nu dispun de echipamentul necesar şi nu sunt gata să facă acest lucru, aşa că ne-am văzut nevoiţi să le mai dăm un răgaz de un an.
Totuşi, suntem obligaţi ca până la sfârşitul anului viitor să venim cu un raport privind realizarea în mare a acestor sarcini, dar cum spuneam, mai e nevoie şi de decizie politică a ţărilor din UE. Nu ştim cât timp va lua aceasta. Vreau să cred, totuşi, că suntem în stare, dar cu nişte rezerve şi am impresia că s-a ridicat prea sus nivelul aşteptărilor cetăţenilor. Cred că cetăţenii trebuie să fie informaţi despre toate greutăţile pe care le-am putea întâmpina, decât să facem nişte promisiuni pe care să nu le putem onora ulterior.

Imedia: Deci, îndeplinirea cu succes a planului de acţiuni nu va oferi cetăţenilor Republicii Moldova în mod automat un regim liberalizat de vize cu UE?
Igor Corman: Automat nu. Mai există proceduri care durează şi acest proces de luare a deciziilor în UE, cunoaştem, nu are loc peste noapte cum dorim noi şi nu automat. Tocmai de aceea şi spuneam că, probabil, va mai fi nevoie de timp. Chiar dacă ne vom face temele exemplar, oricum va mai dura.
Imedia.md

”Cetățenii din Republica Moldova n-au fost informați că ajutorul le-a venit de la NATO” – interviu cu Vitalie Grosu, directorul executiv al Centrului de Informare și Documentare privind .

- Dle Vitalie Grosu, în ce constă activitatea Centrului de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova?
- Centrul de Informare și Documentare privind NATO a fost inaugurat în 2007 și de atunci până în prezent încearcă să promoveze valorile democrației, libertății, reformele în domeniul securității și apărării în Republica Moldova. Activitățile Centrului pot fi structurate pe trei tipuri. În primul rând, informarea populației, a cetățenilor, a diferitelor categorii din societate, informarea cu privire la ceea ce reprezintă Alianța Nord-Atlantică, ceea ce reprezintă relația de cooperare Republica Moldova – NATO și, totodată, încercăm să informăm cu privire la diferitele aspecte ale securității, fie națională, fie la nivel internațional.
Cel de-al doilea tip de activitate pe care-l promovează Centrul este prin educație. Prin diverse proiecte, prin diferite inițiative, Centrul de Informare și Documentare privind NATO încearcă să contribuie la educarea tinerilor, în corespundere cu spiritul epocii.
Încercăm să educăm tineri conștienți, tineri care să fie capabili să pună în discuție probleme ce țin de promovarea reformelor, tineri care să fie dornici să susțină dezvoltarea democratică a Republicii Moldova, tineri care să fie liberi în sensul direct al cuvântului.
Cel de-al treilea tip de activitate a Centrului este activitatea de advocacy, de expertiză – Centrul de Informare și Documentare privind NATO încearcă, printr-un parteneriat cu organizații neguvernamentale din Republica Moldova sau în parteneriat cu instituțiile de stat ale Republicii Moldova, să pună în discuție proiecte de lege care se referă la reformarea sectorului de securitate și apărare.
În cadrul Centrului au fost organizate o serie de ”mese rotunde” la care au fost dezbătute mai multe proiecte legislative, inclusiv Concepția securității naționale, Strategia securității naționale.
În mare parte, activitatea Centrului de Informare și Documentare NATO se bazează pe aceste trei tipuri de activități: informarea, educarea și expertiza.

- Cum este percepută NATO de cetățenii din Republica Moldova? Ce tendințe înregistrează această percepție?
- În comparație cu atitudinea din alte state ex-sovietice, Alianța Nord-Atlantică este percepută destul de calm de către cetățenii Republica Moldova. Conform sondajelor de opinie organizate la diferite etape ale istoriei de după 1991 și până în prezent, numărul celor care au sprijinit o posibilă, să spunem, cooperare strânsă cu NATO, a variat între 20 și 35 de procente.
Este interesant că aproape o treime din populația Republicii Moldova nu are o opinie formată asupra relației de cooperare cu Alianța Nord-Atlantică. Din punctul acesta de vedere, sprijină ideea bunei cooperări sau evită să răspundă la întrebări. Şi un număr redus de cetățeni au o atitudine mai radicală vizavi de Alianța Nord-Atlantică.
În general, dacă e să vorbim despre percepția cetățeanului simplu, atunci se evidențiază, pe de o parte, percepția persoanelor în vârstă, care în mare parte se bazează pe cunoștințele pe care le-au acumulat încă în epoca sovietică și nu înțeleg că realitățile sunt absolut diferite de ceea ce a fost. Ceea ce este în prezent: sistemul internațional de securitate, inclusiv rolul NATO în cadrul acestui sistem.
Pe de altă parte, este percepția tinerilor. În mare parte, tinerii înțeleg foarte bine că Alianța Nord-Atlantică este o structură cu care Republica Moldova trebuie să coopereze, inclusiv pentru a-și promova propriile interese naționale și pentru a garanta reformarea sectorului de securitate și apărare.

Despre atitudinea guvernărilor și forțelor politice de la Chișinău faţă de NATO ce ne puteți spune?
- Dacă ar fi să vorbim despre atitudinea pe care au avut-o, o au forțele politice vizavi de Alianța Nord-Atlantică, ea este diferită și a fost așa la diverse etape ale istoriei de după 1991.
Ceea ce vreau să menționez este că toate forțele politice au recunoscut un simplu fapt când s-au aflat la guvernare: cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică este în interesul  Republicii Moldova.  Au înțeles foarte clar că prin această cooperare se rezolvă problemele de securitate ale Republicii Moldova.
Marea problemă constă în faptul că anumite forțe politice și anumite guvernări nu prea au informat cetățenii Republicii Moldova despre partenerii reali cu care Republica Moldova cooperează pentru a rezolva aceste probleme. Și în cazul acesta, nu prea au informat corect populația Republicii Moldova despre relațiile cu NATO. Practic, Republica Moldova rămâne o țară caracterizată de o anumită lacună la capitolul informare privind relația cu NATO.
Dacă ar fi să ne referim la autoritățile care guvernează actualmente Republica Moldova, toate forțele politice care formează Alianța pentru Integrarea Europeană recunosc că este necesară informarea cetățenilor vizavi de relațiile Republicii Moldova cu NATO și, ceea ce este interesant, că nu numai informarea, dar toate forțele recunosc că este necesară aprofundarea cooperării, pentru a rezolva problemele cu care se confruntă Republica Moldova și a contribui la securitatea națională, regională și internațională.
Dacă ar fi să ne referim la guvernările anterioare, vreau să spun că se resimte lipsa de informație. De exemplu, au existat un șir de proiecte prin care problemele cu care se confruntau direct cetățenii Republicii Moldova au fost rezolvate. Bunăoară, proiectul de distrugere a pesticidelor din Republica Moldova. Dar dacă ar fi să-i întrebăm pe cetățenii de rând care sunt organizațiile care au sprijinit aceste proiecte, atunci foarte puțini din ei vor fi capabili să răspundă că Alianța Nord-Atlantică a fost una dintre structurile care au contribuit la soluționarea acestei probleme. Asemenea exemple putem aduce foarte multe. Cu regret, dar aceasta este o realitate în Republica Moldova.

- Atunci, spuneți-ne, succinct, care sunt avantajele de pe urma parteneriatului cu NATO în cadrul Programului ”Parteneriat pentru Pace”.
- Republica Moldova are posibilitatea să obțină expertiza și sprijinul necesar pentru a reforma sectorul de securitate și apărare, care este un sector destul de greu de reformat din mai multe considerente și, în primul rând, din cauza expertizei absente în domeniu.
În al doilea rând, prin intermediul Programului ”Parteneriat pentru Pace”, Republica Moldova are posibilitatea să promoveze reformele democratice și prin aceasta să contribuie la promovarea procesului de integrare europeană.
În al treilea rând, prin intermediul Programului ”Parteneriat pentru Pace”, Republica Moldova are posibilitatea să preia experiența altor țări din spațiul euro-atlantic, inclusiv experiența țărilor partenere, și, prin cooperarea cu ele, să implementeze această experiență. Mă refer în special la ceea ce presupune controlul democratic asupra forțelor armate și instituțiilor de securitate, acest fapt având un rol deosebit în contextul procesului de democratizare a Republicii Moldova.
Trebuie să înțelegem un simplu fapt: în calitate de membru al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Republica Moldova are o serie de angajamente, inclusiv angajamentul de a participa la operațiuni de menținere a păcii. Și, prin intermediul Programului ”Parteneriat pentru Pace”, Republica Moldova are posibilitatea să-și dezvolte capabilitățile și capacitățile de a participa la asemenea operațiuni. Au existat o serie de implicații ale Republicii Moldova în cadrul operațiunilor de menținere a păcii sub egida ONU sau sub egida OSCE în care pacificatorii Republicii Moldova s-au evidențiat ca buni profesioniști, acest nivel fiind posibil de atins inclusiv prin cooperarea cu NATO.

-  Ce credeți despre o eventuală participare a militarilor din Republica Moldova, a geniștilor în special, la operațiunile post-conflict din Afganistan?
-  Republica Moldova are angajamentul de a participa la operațiunile de menținere a păcii în calitate de membru al ONU. Au existat un șir de studii și au existat un șir de opinii ale experților, conform cărora Republica Moldova, împreună cu alte țări partenere sau membre ale NATO, ale ONU, trebuie să se implice pentru a stabiliza situația, inclusiv cea din Afganistan, pentru că în mare parte stabilizarea situației din Afganistan va contribui și la soluționarea problemelor de securitate ale Republicii Moldova.
Ca exemplu putem să dăm așa-numitul dosar ”Heroina”. Este vorba despre arestarea celor 200 de kg de heroină în centrul capitalei. Drogurile erau din Afganistan, în tranzit spre Europa. Astfel aș vrea să atrag atenția că avem posibilitatea să înțelegem cum interesele naționale ale Republicii Moldova, cum securitatea cetățenilor de rând este afectată de această problemă.
Din acest punct de vedere, eu chiar aș susține contribuția Republicii Moldova la operațiunea de stabilizare a Afganistanului. Deja la nivel de experți trebuie să se discute în ce mod se poate implica Republica Moldova, care ar fi cea mai oportună implicare în această operațiune.
Dar contribuția este necesară, pentru că vorbim despre securitatea internațională și securitatea națională a Republicii Moldova.

-   Republica Moldova ar trebui să-și dorească aderarea la NATO sau pentru noi este suficient actualul cadru al parteneriatului?
- Dacă ar fi să vorbim despre o posibilă aderare a Republicii Moldova la NATO, eu vreau să spun că acest subiect trebuie să fie discutat de către forțele politice care guvernează şi nu numai. Trebuie să vedem care sunt avantajele unui asemenea proces. Și, din acest punct de vedere, eu aș vrea să atrag atenția că un șir de țări din Europa sau din regiune pretind sau au pretins acest lucru, deoarece prin aderarea la Alianța Nord-Atlantică și-au rezolvat o serie de probleme din sectorul de securitate și apărare.
Desigur că trebuie de luat în considerare și faptul că un asemenea proces este unul complex și nu este nicidecum unul individual, care ține numai de Republica Moldova. Din acest punct de vedere, eu cred că subiectul trebuie să fie discutat.
Aș vrea să menționez faptul că, actualmente, Constituția Republicii Moldova stabilește neutralitatea statului. Subiectul trebuie să fie discutat în societate și, prin intermediul discuțiilor, cred că va fi identificată cea mai oportună variantă.
- Republica Moldova este vecinul NATO. Sunteți de acord cu analiștii care spun că și Republica Moldova se află sub protecția NATO acum?
-  Republica Moldova este beneficiara sprijinului NATO pentru rezolvarea problemelor de securitate în același mod în care este beneficiara unor reforme datorită faptului că este vecina Uniunii Europene (UE). Eu sunt convins că Republica Moldova are beneficii din cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică, inclusiv sub aspectul că este țară vecină.
Interviu realizat de Eleonora Lisnic
ARENA

Piccoli ma importanti: la Repubblica di Moldavia in bilico tra il futuro ed i fantasmi del passato.

Come ben sappiamo, i Paesi sorti in seguito al crollo dell’Unione Sovietica hanno dovuto affrontare tutta una serie di sfide politiche, economiche e militari al fine di mantenere e/o rafforzare il proprio ruolo geopolitico e garantirsi, di conseguenza, la sopravvivenza nell’arena internazionale.
La Repubblica di Moldova è uno di questi Stati impegnati in una difficile transizione verso un modello politico più stabile ed efficace e un assetto economico più trasparente, efficiente e soprattutto prospero.
Come avremo modo di vedere tra poco, le sfide che attendono la Moldova sono molte e dalla loro risoluzione dipenderà il futuro di questo piccolo ed importante Stato situato nell’Europa sudorientale incastonato tra Romania ed Ucraina e pienamente integrato nelle altamente instabili dinamiche politiche che connotano la regione del Mar Nero.
Se, come cercheremo di mostrare tra breve, la pace e la stabilità dell’Europa dipende anche dalla stabilità interna di questo piccolo Paese, allora è probabile che la risoluzione del conflitto con la secessionista Transnistria sia la sfida più complessa ed importante che attende i policy-maker di Chisinau. Chiaramente la ricomposizione di quel conflitto dipende in larga misura dalla volontà delle Grandi Potenze i cui interessi passano anche per quel territorio. Detto questo è bene precisare che sarebbe sbagliato pensare alla Moldova come una semplice vittima delle volontà altrui. Seppur angusti, i politici moldavi mantengono un certo spazio di manovra sia nella politica interna sia in quella internazionale (teatro regionale) che deve essere sfruttato con intelligenza e lungimiranza, spazio che può essere ampliato se si decidesse di procedere verso riforme volte da un lato a rafforzare il sistema politico e dall’altro a combattere le sacche di corruzione che si annidano nell’economia e nella burocrazia nazionale.

Anche nel caso moldavo politica interna ed internazionale si intrecciano senza soluzione di continuità.

La Moldova oggi: un Paese in bilico tra difficoltà economiche e crisi politica
La Moldova è una Repubblica Parlamentare. E’ uno degli Stati più piccoli d’Europa, sia sotto il profilo territoriale (circa 34000 km²), sia sotto il profilo del numero di abitanti (poco più di 3,5 milioni).
Sebbene durante il periodo sovietico abbia conosciuto una certa prosperità oggi la sua economia si trova a fronteggiare enormi difficoltà. Non è quindi casuale se il Paese viene spesso definito il più povero d’Europa a causa del suo reddito pro-capite ben al di sotto della media europea.
L’attuale crisi economica non ha fatto che rendere più complessa una situazione già abbastanza delicata caratterizzata da un’economia che presentava molti squilibri, primo fra tutti la pesante dipendenza dalle rimesse degli immigrati moldavi. Infatti, dal 2000 al 2008 il Paese ha registrato una buona crescita media del PIL pari al 6%. Tale trend è stato alimentato soprattutto dai consumi sostenuti dalle rimesse dall’estero.
La crisi in Moldova è arrivata più tardi ma ha colpito molto duro: nel 2009 si è assistito ad un crollo delle rimesse dall’estero del 29%, una flessione del PIL pari al 6.5% ed un rallentamento dei consumi del 12%. Si tenga inoltre presente che il debito pubblico moldavo si aggira pericolosamente attorno al 116% del PIL. Queste difficoltà economiche hanno costretto il governo moldavo a prendere seri provvedimenti che nell’ottobre del 2009 si sono concretizzati in un programma di stabilizzazione economica e a rivolgersi al Fondo Monetario Internazionale che nel febbraio 2010 ha deciso di mettere a disposizione di Chisinau 574 milioni di dollari. Oltre a questo, una Conferenza dei donatori (a cui hanno preso parte la Banca Mondiale, il FMI, l’Unione Europea e molti Paesi come USA, Giappone e Cina) tenutasi a Buxelles lo scorso 25 marzo ha promesso di stanziare 2.6 miliardi di dollari a favore della Moldova.
Chiaramente i dati macroeconomici da noi presentati sono sufficienti per capire che il modello economico moldavo ha bisogno di una serie di riforme necessarie a renderlo più forte, trasparente, competitivo ed efficiente sotto il profilo del consumo energetico.
Tuttavia, a destare più preoccupazione in questo momento non è tanto l’economia quanto la difficoltà che il sistema politico stà fronteggiando da poco meno di un anno. Nell’aprile del 2009, a seguito di elezioni parlamentari, vinte dal Partito comunista dell’allora Presidente Voronin, duramente contestate dall’opposizione, si verificarono violenti scontri di piazza (la cosiddettaTwitter revolution) e veri e propri attacchi contro il Parlamento. L’opposizione accusava il governo di aver commesso brogli pesantissimi che rendevano inaccettabili i risultati. In realtà la presidenza dell’ UE ha definito le elezioni, sulla base del rapporto della International Election Observation Mission inviata in Moldova, libere e pluraliste.
Poichè il Partito comunista ottenne 60 seggi, 1 in meno rispetto a quelli necessari a securizzare l’elezione del Presidente, Voronin fu nominato Presidente della Camera ed assunse la Presidenza della Repubblica ad interim.
Nel giugno dello stesso anno si procedette a nuove elezioni poichè la Costituzione prevede che si ritorni al voto se non si riesce ad eleggere un Presidente entro 30 giorni. I 4 partiti ‘pro-occidentali’ alleati tra loro (sotto il nome di Alleanza per l’Integrazione Europea) raccolsero abbastanza voti (53) per creare un governo (guidato dal liberale Vlad Filat) e cominciarono ad implementare il loro programma di governo enfaticamente chiamato ‘Ripensare la Moldova’ che presenta una linea politica marcatamente pro-occidentale e orientata ad indebolire il potere dei comunisti.
Un evento importante si verifica poi l’11 settembre 2009 quando il Presidente ad interim Voronin decide di rassegnare le dimissioni. Il nuovo governo propone alla carica di Presidente Marian Lupu ma, mancando dei numeri necessari previsti dalla Costituzione (non si dimentichi che serve una maggioranza di 61 parlamentari) e osteggiati dai comunisti che non votano per il candidato proposto dal governo, fallisce ripetutamente obbligando il Paese ad avere un Presidente ad interim (Mihai Ghimpu, Presidente del Parlamento).
In un certo senso a partire dal settembre 2009 Il governo porta avanti una partita, pericolosa per la stabilità del Paese e per la credibilità del governo, che viene giocata su due tavoli: da un lato prova, e fallisce, a far eleggere il proprio candidato entro i termini temporali stabiliti dalla Costituzione per evitare nuove elezioni. La Corte Costituzionale in marzo ha stabilito che bisogna tornare alle urne entro il 16 giugno 2010, cioè entro un anno esatto dalle precedenti elezioni. Dall’altro mette in cantiere l’ipotesi di una profonda modifica della Costituzione, in particolare si propone l’idea di modificare tramite referendum l’articolo 78 al fine di rendere diretta l’elezione del Presidente della Repubblica (non del tutto casualmente tale idea ha preso forza soprattutto quando i sondaggi hanno mostrato che Lupu aveva sorpassato Voronin nell’indice di gradimento).
Ciò che ci preme sottolineare è che questa fase di stallo e tensioni reiterate si verifica nel momento in cui il Paese avrebbe avuto bisogno, a causa della situazione economica di cui abbiamo già parlato, di un largo consenso e non di uno scontro logorante a livello istituzionale. Inoltre non può passare inosservato il fatto che il governo, che ama presentarsi come campione della democrazia liberale, abbia messo mano ad azioni che in realtà contraddicono molto quel modello e che, al contrario, assomigliano più a metodi autoritari. Per capirci vediamo rapidamente qualche esempio significativo: innanzitutto la volontà di cambiare la Costituzione di fronte ad una fase di stallo al fine di favorire l’elezione del proprio candidato senza curarsi troppo degli effetti laceranti che potrebbero avere sulla vita politica sembra un atto poco lungimirante che potrebbe ritorcersi anche contro la stessa coalizione di governo. Inoltre, il governo stà evidentemente forzando il dettato costituzionale con interpretazioni poco ortodosse. Infine, i processi aperti contro il Ministro degli Interni del precedente governo e del Capo della Polizia hanno più il sapore della vendetta che non della volontà di fare chiarezza sui fatti dell’aprile 2009, quando ci furono scontri di piazza guidati dall’opposizione a cui il risultato delle urne non piaceva per niente.
Tornando alla questione della riforma costituzionale i comunisti si sono espressi favorevolmente sull’elezione diretta del Presidente a patto che si torni a votare per un nuovo Parlamento così come ordinato dalla Corte Costituzionale.
Nonostante questa apertura ci sembra che la strada migliore sia quella di lasciar cadere il nome di Lupu e trovare un candidato che sia accettato anche dai comunisti e solo dopo aprire il confronto per apportare le necessarie modifiche alla Costituzione al fine di metterla al passo con il Paese.
Ci sembra evidente che ciò che i cittadini moldavi si aspettano dalla politica in questo momento siano delle risposte serie ai mali che affliggono lo Stato e spingono migliaia di persone ad emigrare in cerca di condizioni di vita più dignitose. Al contrario, un cambiamento della costituzione come quello proposto dal governo non farebbe altro che allontanare ancor di più i cittadini dalla politica e dalle istituzioni.
Come mostreremo nel seguente paragrafo, se esiste qualcosa di cui la Moldova non difetta sono proprio le sfide geopolitiche. Se le elite politiche moldave vogliono essere all’altezza della situazione devono invece recuperare i cittadini alla politica al fine di utilizzare tutte le energie e le capacità racchiuse in quel piccolo Stato. Questo può essere fatto se e solo se le istituzioni vengono rispettate e non piegate alle necessità contingenti di chi governa.

Il nodo geopolitico della Transnistria…
Quello della Transnistria è un vero e proprio nodo geopolitico in grado di destabilizzare l’Europa intera e che merita dunque un’attenzione particolare. Le prime nubi nere che preannunciavano il conflitto tra Repubblica di Moldova ed i separatisti della Transnistria cominciarono ad addensarsi nell’ultima fase della storia sovietica quando grazie alla politica di Gorbaciov fu permessa l’istituzionalizzazione della lingua rumena e dell’alfabeto latino per poterla scrivere. Questo chiaramente spaventò molto la popolazione slava (Ucraini e Russi) che fino a quel momento avevano avuto un ruolo assolutamente preminente. Nella parte orientale del Paese (cioè la Transnistria), in cui gli slavi erano la maggioranza nelle aree urbane, la protesta sfociò nella proclamazione di una Repubblica nel settembre 1990. Un anno dopo, nell’agosto dell’anno successivo, proprio nel momento in cui Gorbaciov era vittima di un fallito golpe, fu dichiarata l’indipendenza. Anche la Moldova compie lo stesso atto dopo qualche giorno e la dichiarazione d’indipendenza riguarda, ovviamente, tutto il territorio della Repubblica socialista di Moldova.

La tensione sale settimana dopo settimana ed esplode quando l’allora Presidente moldavo Mircea Snegur, dopo aver incassato lo status di membro ONU (2 marzo 1992), ordina di sconfiggere le truppe ribelli della Transnistria che avevano da poco attaccato una stazione di polizia fedele a Chisinau.

Questa escalation mette in mostra tutte le contraddizioni del ‘progetto Moldova’ voluta da Stalin che la creò nel 1940 accorpando la Bessarabia, sottratta alla Romania grazie al Patto Molotov-Ribbentropp, con l’industrializzata regione del Dniester che fino ad allora aveva goduto di uno status autonomo all’interno dell’Ucraina.
La guerra dura poco e si conclude con il cessate il fuoco stipulato il 21 luglio 1992, che sancisce il fallimento del tentativo moldavo, la stabilizzazione del frozen conflict in Transnistria (dove si consolidano le strutture statali) ed il dispiegamento di truppe di peacekeeping russe, moldave e della Transnistria.
Quel conflitto ancora oggi non ha trovato una soluzione e continua a rappresentare una minaccia per la sicurezza e la stabilità europea. A causa di visioni geopolitiche differenti e spesso contrastanti sia tra i due diretti contendenti, Chisinau e Tiraspol, sia tra questi e le Potenze esterne coinvolte, ci sembra che una soluzione politica della questione non sia in vista.

…. ed il ruolo delle potenze esterne, grandi e piccole
Fin dal principio le influenze esterne hanno giocato un ruolo decisivo in Moldova ed in Transnistria creando dei pesantissimi condizionamenti ai decisori di Chisinau. Per i motivi che presto vedremo ci sembra di poter affermare che, sebbene non siano gli unici, Russia, Romania ed Unione Europea svolgano il ruolo più importante.
Il ruolo della Russia in Transnistria è difficilmente sottovalutabile. Sebbene molti amino dipingere la presenza russa a Tiraspol (capitale della autoproclamatasi Repubblica di Transnistria, non riconosciuta giuridicamente da nessun Paese al mondo ad eccezion fatta per Abkhazia ed Ossezia del Sud, che hanno anch’esse qualche problema ad essere riconosciute) come l’esempio lampante dell’imperialismo russo e della malafede del Cremlino, la questione è in realtà molto più complessa. La popolazione della Transnistria, soprattutto quella di origine slava, vede la presenza delle truppe russe come una garanzia contro la possibilità di diventare cittadini della Romania. Ancora oggi Bucarest è vista con grande sospetto in questa Repubblica autoproclamatasi.
Le truppe russe hanno avuto un ruolo chiave fin dall’inizio: non si dimentichi infatti che è grazie alla presenza della ex 14° armata sovietica al comando del generale Alexander Lebed che l’offensiva moldava del 1992 è stata respinta con successo. Da quel momento la presenza russa si è consolidata, non solo a livello militare ma anche a livello economico. In un certo senso la Russia potrebbe ritirare le proprie truppe anche domani senza perdere la possibilità di giocare un ruolo preponderante in Transnistria grazie alla sua massiccia presenza nell’economia locale. Chi invece non vuole il ritiro russo sono le elite della Transnistria: il ritiro delle truppe russe cominciò infatti nel 2001 grazie ad un accordo internazionale ma fu ben presto interrotto a causa del rifiuto di Tiraspol a lasciar partire le armi di proprietà dell’esercito russo bloccando quindi il ritiro. E’ chiaro da questo esempio che Tiraspol vede nella massiccia presenza russa sul suo territorio l’unica vera garanzia di soppavvivenza e preme affinchè le proposte di risoluzione del conflitto presentate dal Cremlino tengano conto della volontà di rimanere un’entità politica a se stante. La Transnistria ha mostrato la sua volontà di confluire nella Federazione Russa con un Referendum tenutosi nel settembre 2006 e non riconosciuto nè da Chisinau nè dalla comunità internazionale.
Il rapporto che Mosca ha con la Moldova non è altrettanto idilliaco. Non lo è ora che a Chisinau siede un governo dichiaratamente pro-occidentale che potrebbe mettere in discussione la propria neutralità a favore di un avvicinamento sostanziale alle strutture politiche e militari occidentali (UE e NATO), mentre sappiamo che Mosca vede in tale neutralità una barriera all’espansione dell’Alleanza Atlantica ritenuta pericolosa per la propria sicurezza nazionale. In realtà i rapporti non erano perfetti anche quando c’erano i comunisti di Voronin a governare, i quali avevano certo verso Mosca un occhio di riguardo ma mai al punto da compromettere quelli che erano ritenuti essere gli interessi nazionali: ad esempio, Voronin non ha mai accettato il piano Kozak presentato da Mosca e volto a creare una Federazione tra le due entità.
Detto questo è bene comunque sottolineare che l’asso nella manica di Mosca si chiama gas. La dipendenza della Moldova dal gas russo è pesantissima e sia nel 2006 che nel 2009 si sono verificate interruzioni ai flussi di gas (nel primo caso a causa del rifiuto moldavo a pagare un prezzo più alto, nel secondo a causa del contenzioso russo-ucraino). E’ chiaro che se vogliono godere di una posizione geopolitica più salda i policy-maker moldavi devono diminuire questa dipendenza incrementando l’efficienza dell’economia nazionale. Non partecipare con le proprie truppe alla parata sulla Piazza Rossa per celebrare la vittoria sul nazismo sarà pure un gesto simbolico (anche se sono state addotte ragioni economiche) ma non intacca la debolezza moldava nei confronti di Mosca.
La Romania gioca chiaramente un ruolo importante nelle vicende moldave. Sotto il profilo etnico, culturale e linguistico i due Paesi sono vicinissimi e questo non può non avere delle ripercussioni geopolitiche. Bucarest ha sempre cercato di attrarre a sé Chisinau al fine di intensificare i rapporti e di promuovere i propri interessi in una terra che è vista come appartenente all’universo rumeno.
Fin dall’inizio del conflitto la Romania è stata percepita da Tiraspol come un pericolo al punto che il generale russo Lebed, durante la guerra del 1992, rassicurò i rumeni sul fatto che la sua armata era in grado di raggiungere Bucarest in un paio d’ore!
L’attuale governo moldavo, nel tentativo di avvicinarsi il più possibile all’Unione Europea, ha intrapreso una serie di passi verso la Romania che potrebbero avere conseguenze geopolitiche importanti. Come ben sappiamo, la lingua è un fattore identitario fondamentale che influenza la rappresentazione geopolitica di un Paese. Ora, la Costituzione moldava stabilisce che la lingua ufficiale dello Stato è il moldavo, tuttavia poco tempo fa il Presidente del Parlamento ha pubblicamente dichiarato che Moldavi e Rumeni condividono le stesse origini etniche e parlano la stessa lingua: il rumeno. Si dice inoltre che sempre lo stesso Presidente Ghimpu abbia proposto di cambiare il nome della lingua ufficiale dal moldavo al rumeno e rivedere l’idea di neutralità al fine di avvicinare Chisinau all’Unione Europea.
Se tali proposte fossero implementate si verificherebbe un allineamento moldavo sulle posizione di Bucarest ed un ennesimo allontanamento tra Chisinau e Tiraspol, magari quello definitivo, visto e considerato che come abbiamo detto la popolazione della Transnistria non vuole avvicinarsi a Bucarest. Si avrebbe inoltre una più che comprensibile reazione da parte della Russia spaventata da un così importante mutamento. Ad innalzare il livello d’allerta russo contribuisce anche il fatto che i due Paesi hanno incrementato i loro rapporti militari stipulando da poco un’accordo sulle priorità della cooperazione tra i due eserciti per i prossimi anni ed un Protocollo di collaborazione tra le forze aeree della Romania e le forze aeree militari della Moldova e che la Romania ha deciso di incrementare le spese militari al fine di modernizzare le forze armate.
Infine l’Unione Europea che ha un interesse strategico nel favorire e mantenere la stabilità nel suo confine sudorientale favorendo fin dove è possibile, attraverso certe politiche ad hoc, l’acquisizione del cosidetto aquis communitaire, ritenuto a Bruxelles come la conditio sine qua non verso la realizzazione di una forma di stato democratica secondo i parametri occidentali e l’acquisizione del benessere economico.
Chiaramente nella sua politica verso la Moldova l’Unione Europea è fortemente influenzata da Bucarest.
Gli strumenti politici messi in campo da Bruxelles sono molti. Probabilmente i più importanti, soprattutto per consistenza finanziaria, sono la European Neighborhood Policy e la Eastern Partnership in cui la Moldova è coinvolta attivamente e da cui riceve aiuti consistenti per la realizzazione di una serie di riforme e progetti. Basti dire che per il periodo 2011-2013 la Moldova riceverà 273 milioni di euro, circa il 75% in più di quanto ha ricevuto la volta precedente. Inoltre si discute della possibilità di stipulare un Accordo di Associazione i cui pilastri saranno (o dovrebbero essere) un accordo di libero scambio e l’abolizione del regime dei visti per i cittadini moldavi che vogliono entrare nell’UE.
L’Unione Europea ha definito le elezioni dell’aprile 2009 come libere e pluraliste e ha condannato la violenza: nonostance ciò appare chiaro che Bruxelles sia portata a vedere nel governo di Filat e nella sua retorica ultra-europeista un interlocutore con cui discutere a tutto campo di una collaborazione ampia volta ad un avvicinamento della Moldova all’UE, sebbene nessuno parli dell’ingresso nell’Unione. Allo stesso modo, si tende a chiudere gli occhi sugli aspetti meno piacevoli di quel governo.
Per quanto riguarda la Transnistria, l’UE ha attuato delle misure restrittive imposte contro la dirigenza di Tiraspol a partire dal 2003 e con la Missione EUBAM, creata nel 2005, sostiene gli sforzi ucraini e moldavi volti a migliorare il controllo della frontiera tra le 3 entità politiche e a scoraggiare i traffici illeciti che in quella parte di mondo trovano terreno fertile.

Conclusioni
Come abbiamo visto la Moldova è uno Stato piccolo che presenta tutta una serie di debolezze politiche ed economiche a cui si somma la presenza di un frozen conflict sul proprio territorio (o meglio, su un territorio su cui ambisce ad esercitare la propria sovranità) che non rende certo le cose più facili. Le debolezze e le incongruenze che affliggono le istituzioni politiche ed economiche del Paese sono una sfida che le elite moldave possono e devono assolutamente vincere se vogliono rafforzare la capacità del Paese di promuovere autorevolmente i propri obiettivi geopolitici in un’area alquanto turbolenta, e permettergli di avere un ruolo più attivo nello scacchiere Regionale.
Un rafforzamento del genere si rivelerebbe utile anche a rinvigorire la posizione moldava nella complessa e delicata partita che si sta giocando sulla Transnistria, dove gli interessi di Chisinau devono fare i conti non solo con quelli di Tiraspol ma anche e soprattutto con quelli di Mosca, Bruxelles, Bucarest e Washington.
I policy-maker moldavi dovrebbero capire però che le debolezze e le incongruenze del Paese non dovrebbero essere risolte perseguendo politiche che spaventano le elite della Transnistria e preoccupano Mosca in quanto si rivelerebbero profondamente controproducenti per gli assetti interni e regionali.
* Alessio Bini è dottore in Relazioni internazionali (Università di Bologna)
Sullo stesso tema vedi anche il saggio “L’importanza geopolitica della Transnistria di fronte all’accerchiamento atlantista della Russia” di Stefano Vernole, pubblicato nell’ultimo numero di “Eurasia”
http://www.eurasia-rivista.org/3950/piccoli-ma-importanti-la-repubblica-di-moldavia-in-bilico-tra-il-futuro-ed-i-fantasmi-del-passato

EXCLUSIV. Ion Perju, învinuitul de moartea lui Boboc: „Ca să scape alţii de pedeapsă, m-au ales vinovat pe mine”.

Poliţistul Ion Perju, suspectat de moartea lui Valeriu Boboc (tânărul ucis de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009), se declară nevinovat. El susţine că a fost ales ţap ispăşitor de către colegii săi din poliţia criminală a Comisariatului General de Poliţie (CGP) al mun. Chişinău. Perju infirmă că el era tipul în albastru care lovea cu piciorul o persoană în faţa Guvernului, după cum arată filmările din acea noapte făcute publice anul trecut, şi se îndoieşte de faptul că lovitul era Boboc. Aruncând cu pietre în el, dă de înţeles Perju, alţi poliţişti caută să iasă basma curată în legătură cu nelegiuirile comise de ei înşişi. El consideră că presa denaturează adevărul despre 7 aprilie şi ne asigură că, după ce va fi audiat în instanţă, va scoate la iveală lucruri cu adevărat şocante, care vor ului opinia publică.

- Dle Perju, pe Internet, sunteţi prezentat ca un monstru. „Loviturile sale nu pot fi uitate”, scria cineva despre dvs.
- Infirm categoric că aş fi lovit pe cineva. Doar am reţinut unele persoane, care făceau dezordine. Sunt sigur de acţiunile mele şi răspund pentru ele.
- Cum apreciaţi, în genere, comportamentul poliţiei în acele zile şi modul în care poliţia a fost dirijată?
- Eu nu mă supuneam ministrului Papuc, nici şefului statului-major, dlui Zubic, aşa că nu ştiu ce indicaţii au dat ei. Am primit indicaţii doar de la şeful meu, şeful poliţiei criminale a CGP, Ruslan Saachian. Nu cunosc ce s-a întâmplat în culise. Cine a stat în spatele acelor evenimente tragice este întrebarea principală, la care, din păcate, încă nimeni nu a găsit răspuns. 

- Ce anume aţi făcut la 6 şi 7 aprilie 2009?
- Pe 6 aprilie, seara târziu, asiguram ordinea publică în PMAN. N-am primit nicio comandă să intervenim. Primăria ne anunţase că şi a doua zi vor avea loc proteste. Dimineaţă, am avut o şedinţă obişnuită, apoi am fost repartizaţi prin oraş. Sincer, eram agitaţi cu toţii, pentru că lumea venea de pretutindeni în Centru. N-am avut alte sarcini decât să asigurăm ordinea publică. De la ora 8.30, m-am aflat în mulţime, în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului.
- Cu cine dintre poliţişti au negociat tinerii care au arborat drapelele UE şi al României pe clădirea Preşedinţiei?
- Eu eram jos, în mulţime, şi nu am fost de faţă la aceste negocieri. Îmi pare foarte dubios, însă, motivul invocat de copilul acela de 17 ani (Ion Galaţchi - n.n.) - că i-ar fi venit în cap înălţătoarea idee de a calma mii de oameni. Cred că a fost instruit, dar nu ştiu de către cine…
- Ce aţi făcut noaptea? Aţi reuşit să treceţi pe acasă pe parcursul zilei?
- Cum puteam să las toate baltă şi să mă duc acasă, când toată poliţia din republică se afla în stare de alertă? După devastarea celor două clădiri, seara, prin Piaţă, umblau mulţi tineri în stare de ebrietate. Aveau cu ei sticle de vin, de rachiu, aveau vergi metalice, cu care opreau taxiurile. Erau agresivi. Atunci noi am fost repartizaţi câte doi, pe porţiuni concrete. Zona mea era de la intersecţia str. Puşkin şi Ştefan cel Mare, prin Parcul Catedralei, până la Bănulescu-Bodoni. Nu m-am ridicat mai la deal de Arcul de Triumf. Eram în spatele chioşcului de ziare de la acea intersecţie, când, pe neprins de veste, am auzit împuşcături şi strigăte. Toţi fugeau! Intervenise „Fulgerul”, fără ca noi să ştim. M-a sunat atunci Saachian şi m-a întrebat unde mă aflu. Tot atunci se apropiau de chioşc tineri cu răngi metalice. Vorbeau tare şi puneau la cale să devasteze chioşcul şi apoi toate magazinele de la „Gemeni” până la UNIC. Aşa au început reţinerile.
- Cum eraţi îmbrăcat în acea noapte?
- În pantaloni cafenii, încălţăminte neagră, într-un pulover albastru şi în scurtă neagră.
Am şi poze, şi imagini video clare, care confirmă că şi noaptea purtam aceleaşi haine.
- Cine e tipul în trening albastru despre care se spune că aţi fi dvs.?
- Nu am putut să-l identific cu siguranţă. Să fi fost de la CGP, l-aş fi cunoscut mai uşor, dar acolo erau poliţişti de la „Fulger”, de la Anenii Noi, de la Botanica, Centru, Râşcani, Ciocana… Ce-i drept, am unele presupuneri despre identitatea acelui om, dar am să le fac publice când voi fi convins că aşa e.
- Din ce localitate este cel la care vă referiţi? Aţi discutat cu el la 7 aprilie sau ulterior?
- Din câte îmi dau seama, este din Chişinău. N-am vorbit cu el niciodată.
- Dacă e aşa, cum explicaţi faptul că există şi martori care susţin în instanţă că dvs. sunteţi cel în trening?
- Principalul martor al acuzării, fata care era atunci cu Boboc, confirmă declaraţiile altor martori că Valeriu a fost lovit cu automatele în cap, în burtă, pe toată suprafaţa corpului, de persoane mascate. Şi martorul Dumitru Iancev, care spune că Boboc a fost ucis la picioarele lui, susţine acelaşi lucru. Filmările arată însă că Iancev stă plin de sânge la distanţă clară de tânărul lovit de tipul în albastru. Şi acest tânăr dispare la un moment oarecare, iar persoana încărcată în maşină, care, chipurile, ar fi Boboc, este altcineva şi se află în alt loc. Din păcate, opinia publică este indusă în eroare. Unele mass-media tratează evenimentul doar subiectiv. Se anunţă că martorul Saachian şi alţi poliţişti îl recunosc pe cel în albastru, ca fiind Perju. Şi atât! Dacă niciodată nu se va afla adevărul despre 7 aprilie, acesta va fi numai pentru că lumea nu vrea să-l cunoască. Pentru că unii jurnalişti induc oamenii în eroare şi nimeni nu analizează obiectiv situaţia. Dacă cel lovit de tipul în albastru e Boboc, care moare, cum şi unde dispare el pe urmă? Eu am versiunea mea, care coincide cu declaraţiile martorului care l-a dus pe Boboc la spital…
- Ce a declarat acel martor?
- Fiţi atenţi, nimeni nu a stabilit cu certitudine că Boboc este anume cel din filmările făcute publice. Poliţistul care l-a dus la Salvare pe Boboc spune că staţionase (tot cu o maşină „Niva” albă) nu în PMAN, ci la semaforul de la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Ştefan cel Mare. Acolo l-ar fi văzut pe Saachian, făcându-i semn cu mâna şi spunându-i că trebuie să ducă urgent o persoană la spital. Din spusele martorului, Boboc a fost luat şi încărcat în maşină nu din centrul Pieţei, ci de vizavi de monumentul lui Ştefan cel Mare. Astfel, omul urcat în „Niva” din Piaţă este cel mai degrabă altcineva… În filmări se vede încă o victimă, care stătea jos, spre strada Puşkin, când poliţia striga: „Chemaţi Salvarea!”. Oricare dintre aceştia putea fi Boboc. Eu tind să cred că era anume cel ridicat de la intersecţia cu str. Bănulescu-Bodoni, căci poliţistul care l-a dus la spital recunoaşte aceasta şi în instanţă.
- Unde eraţi dvs. atunci? Dacă sunteţi nevinovat, de ce sunteţi singurul învinuit de moartea lui Boboc?
- Eu eram în parc, n-am ieşit de acolo. Ştiu prea bine de ce mă învinuiesc, dar nu pot divulga detalii. Deşi e simplu de tot - ca să scape alţii de pedeapsă, m-au ales pe mine. La CGP, toţi sunt cumetri şi o mână spală pe alta, aşa cum fiecare dintre ei a apărut în ipostaze delicate la 7 aprilie. Sunt multe întrebări la care Saachian nu are răspuns. Iar declarând că cel în albastru este Perju, întrebările se exclud. Lor nu le convine să spună că nu ştiu cine l-a ucis pe Boboc, ca să nu cadă ei…
- La judecată, Saachian a declarat că l-a găsit pe Boboc în Piaţă, nu la intersecţia Ştefan cel Mare-Bănulescu-Bodoni...
- Toate declaraţiile poliţiştilor au fost coordonate între ei, după ce filmările din Piaţă au fost făcute publice. Şoferul care l-a dus pe Boboc la spital a fost audiat în iulie 2009, pe când poliţiştii care mă acuză pe mine au apărut în instanţă peste un an. Întrebaţi-vă: de ce nici ei, nici eu, nu am fost audiaţi atunci, căci despre participarea noastră la evenimentele din 7 aprilie se ştia? De ce ne-au chemat pe toţi la rând, peste un an de zile?
- În ce relaţii eraţi cu Saachian până în aprilie 2009?
- Eram în relaţii colegiale, dar eram permanent presat, primeam indicaţii pe care el… Mă rog… Aţi observat în câte dosare a fost audiat? Întotdeauna a fost scos de sub urmărire. Cunosc foarte multe lucruri, ceea ce-l deranjează pe el. Nu mă întrebaţi, căci încă nu e momentul ca să le divulg.
- Ce indicaţii v-a mai dat el pe data de 7 aprilie? Anterior spuneaţi că este un om periculos şi că aţi primit de la el indicaţii ilegale…
- Eu le consider ilegale, deşi trebuie de demonstrat acest lucru. Sunt multe lucruri interesante despre 7 aprilie, pe care nu le cunoaşte opinia publică, dar nu pot să le spun, nici măcar aluziv, până când voi fi audiat în instanţă. Îl cunoaşteţi pe Saachian? Dacă nu, nu pot să vă spun mai multe… Interesaţi-vă la Călăraşi, unde a mai lucrat şi veţi primi o descriere super…
- Ce spune despre dvs. Damian Hâncu?
- Este şi mai straniu faptul că Hâncu, care zice că se afla lângă Boboc, nu figurează în dosarul meu. Dacă a fost martor, de ce nu e audiat?
- Cum credeţi că se va termina dosarul Boboc?
- Nu fac pronosticuri, dar vreau să se stabilească adevărul. Numai aşa nu voi avea de suferit. Uitaţi-vă cu ochi deschişi la tot ce se întâmplă. După ce voi fi audiat ca inculpat, voi pune totul pe masă şi atunci opinia publică va rămâne cu adevărat şocată.

„Cred că Perju e un ţap ispăşitor”
Victor Boboc, tatăl regretatului Valeriu


Nu pot să afirm cu certitudine că Perju e vinovat, dar toţi arată la el. Deşi eu cred că el este un ţap ispăşitor - l-au găsit pe dânsul şi alţii se spală pe mâini. Mă rog, deocamdată aşa-i la noi justiţia. O dată, pe la primele şedinţe, l-am întrebat: „Măi, de ce l-ai pălit aşa de năprasnic pe Valeriu, tocmai te-ai împiedicat?”. A făcut o mutră plângăreaţă şi a zis: „Nu sunt vinovat”. Şi pentru mine e o enigmă că Saachian a fost avansat în funcţie… Oricum, ei sunt mai mulţi vinovaţi, dar eu nu pot acuza pe nimeni, căci există prezumţia nevinovăţiei.

„Sunt ocupat!”


Solicitat de noi, Ruslan Saachian ne-a spus: „Sunt ocupat, sunt în şedinţă. O zi bună. La revedere”, după care n-a mai răspuns la apelurile noastre.

• Un articol de: Pavel Păduraru
• http://www.timpul.md/articol/exclusiv--ion-perju-invinuitul-de-moartea-lui-boboc-ca-sa-scape-altii-de-pedeapsa-m-au-ales-vinovat-pe-mine-22278.html

Activitatea de lobby drept practică și element indispensabil procesului decizional în Republica Moldova.

Fals sau adevărat? Este o aserțiune care generează atît argumente pro cît și contra. Fără îndoială elemente și activități de lobby persistă și se manifestă în cadrul procesului decizional din Republica Moldova, cu o frecvență impunătoare sau deloc de neglijat. Interpretările apar doar atunci cînd încercăm să înțelegem și detaliem caracterul acestor activități (1). 

Apare atunci o întrebare sau dilemă absolut firească: de ce cunoaştem atît de puţine despre fenomenul de lobby, în pofida faptului că este o practică extrem de răspîndită?
La o simplă și elementară cercetare în mass media și portalurile de știri din Republica Moldova, vom constata un singur lucru care ne confirmă perpetuarea opacității acestor activități. Care ar fi motivul? Cu siguranță putem intui și specula nenumărate, nu ne vom ocupa de aceasta însă în acest articol. Ideea fundamentală aici este aceea de a vedea relevanța acestei practici în contextul decizional și politic din Republica Moldova, este cu adevărat lobby-ul o necesitate, sau acesta poate fi înlocuit cu alte mecanisme birocratice mai firești și cunoscute?
Bazîndu-ne pe un set de observații empirice asupra percepției generale despre practicile și activitățile de lobby, constatăm atribuirea unui caracter ușor denaturat acestei noțiuni. Închegînd în cuvinte aceste percepții și interpretări denaturate, despre care am vorbit ceva mai sus, o activitate de lobby ar fi: promovarea unui interes, grupuri de interes, influențare, manipulare, corupție, trafic de influență....... Șirul acestor analogii poate fi continuat, ideea principală însă constă în faptul că în mod automat, orice discuție despre lobby generează scepticism, o ușoară reticență și, în cel mai bun caz un zîmbet bănuitor.
Ca agent al stabilirii unor legături între societatea civilă, sectorul privat și cel guvernamental, ca agent major de informare și consultare a instituțiilor guvernamentale, lobby-ul preia rolul unui mesager cu funcția de a asigura un echilibru pertinent la nivelul societății și poziționării acesteia în ansamblul Concertului Globalizării (2).

Cam aceasta ar fi interpretarea activității de lobby, în viziunea noastră. Cert este că pînă astăzi discuții antagoniste asupra definiției de lobby în mediul academic la nivel mondial continuă, neexistînd deocamdată o noțiune unanim și universal acceptată. Aceasta diferă de la un sistem politic la altul. Prin urmare, și în cazul nostru, activitatea de lobby trebuie adaptată și asimilată rigorilor specifice (culturale, tradiționale, etice) ale sistemului și contextului politic din Republica Moldova.

Situația actuală
După cum am mai spus, astăzi în Republica Moldova exercităm activități de lobby cu o frecvență semnificativă, încît să atragă atenția opiniei publice, societății civile și factorilor de decizie (3).  Cum se desfășoară, însă, acestea în practică?
Conform unor opinii academice, activitatea de lobby se ramifică, evoluează și prosperă acolo unde factorii de decizie, și anume activitatea și longevitatea politică a acestora, depinde în mod direct de votul public, de preferințele electoratului. Atunci cînd un potențial candidat la o funcție publică (fie ea de deputat, primar etc.) trebuie să justifice și să caute suportul platformei sale din partea electoratului, acesta va fi totodată mai deschis și colaborării cu lobby-iștii, care în spiritul definiției de mai sus, sunt niște mesageri între societatea civilă, medii de afaceri, companii, grupuri de interese pe de-o parte și, instituțiile publice, factorii de decizie de cealaltă (4).  Ori, examinînd din această perspectivă diverse sisteme politice ne vom putea da seama de natura, intensitatea și perspectiva unei activități de lobby.
Pînă astăzi în Republica Moldova, subiectul/tematica lobby-ului nu a constituit un punct fierbinde de dezbateri în rîndul factorilor de decizie. Iar acest lucru îl putem explica prin caracterul actului decizional și anume, faptul că însăși politicienii (unii dintre ei mai bine spus) reprezintă și desfășoară activitățile pe care în mod normal ar trebui exercitate de un segment separat de actori, loby-iștii. Ori, în cazul în care anumite interese, voci ale sectorului privat își găsesc răsunetul și ținta prin metode directe de acces către factorii de decizie, apariția sau discutarea despre necesitatea unor terți sau intermediari care să se implice în acest proces de comunicare, pare a fi inutilă. Inutilă pentru una dintre părțile interesate, dar necesară pentru cealaltă parte (societatea civilă, întreprinderile mici și mijlocii, cei ce nu au capacitățile de a produce impact direct și semnificativ asupra procesului decizional).
Este de remarcat în acest sens, cazul celor trei europarlamentari care au acceptat practicarea unor activități de lobby în schimbul unor remunerații (5).  În asemenea cazuri cu siguranță nu mai putem vorbi despre activități de lobby. Este un caz absolut cert de trafic de influență (6).  Această catalogare însă este posibilă doar în cazul în care există anumite reguli și principii deontologice acceptate. Deși la nivelul Uniunii Europene nu există o reglementare specifică a activității de lobby, avem implementate totuși niște registre publice ale lobby-iștilor care caută acces în cadrul instituțiilor guvernamentale, de asemenea avem și un sistem destul de puternic de autoreglementare. Ceea ce nu este și cazul Republicii Moldova.
Încercări de a reglementa sub o formă sau alta (fără succes) activitatea de lobby în Republica Moldova au existat, două la număr.  Astăzi asemenea inițiative nu constituie o prioritate pentru factorii de decizie, iar opiniile asupra necesității unei astfel de reglementări sunt împărțite (7).
Argumente cheie:
-Există deja un set de acte normative și/sau legislative, care ar acoperi inclusiv activitatea de lobby. Acestea trebuiesc doar implementate;
Prin elaborarea unei reglementări (legi) specifice asupra activității de lobby, se vor legaliza practici negative, cum ar fi acelea de trafic de influență și promovare a unor interese meschine;
-Este prea devreme să vorbim despre reglementarea lobby-ului în Republica Moldova;
-Nu avem activități de lobby în Republica Moldova.
Contraargumente (ale autorului):
-Activitatea de lobby este una destul de sensibilă, specifică și delicată. Prin urmare, în vederea asigurării bunei practici a lobby-ului și obținerii beneficiilor reale din practicarea acestuia pentru toate părțile interesate, o reglementare indirectă nu este suficientă;
-Rolul elaborării unei legi specifice, va fi în primul rînd acela de a specifica în mod tranșant ce este o activitate de lobby (definiția), caracteristicile unui lobby sănătos (care pot fi exact modalitățile de exercitare a lobby-ului), ce nu poate constitui activități de lobby sub nici o formă și sancțiunile în caz de încălcări ale prevederilor. Ori, legalizarea unor practici ascunse prin legiferare poate fi posibilă fie prin înserarea unor lacune cu rea intenție, fie datorită lipsei de capacități ale autorităților responsabile (care urmează a fi identificate);
-Odată ce activități de lobby se exercită, argumentul că este devreme pentru a fi reglementate nu prea își găsește relevanța. Informarea societății civile despre caracterul adevărat al lobby-ului, se poate desfășura și concomitent cu reglementarea acestei practici;
.....Avem activități de lobby în Republica Moldova.....
Perspective

Cu riscul de a ne repeta, activitățile de lobby se pot manifesta sub diverse forme, acestea depinzînd în mod direct de caracteristicile sistemului politic în cadrul căruia se exercită lobby-ul. Prin urmare, acestea trebuiesc adaptate și aduse în conformitate cu cerințele locale ale sistemului de luare a deciziilor (în cazul nostru al Republicii Moldova).
Bineînțeles că nu vom putea imita practicile lobby-ului exercitate la Washington sau Bruxell, dar prin acceptarea și studierea cu precauție a acestora, vom ști să le aplicăm contextului național. Astfel, din observațiile practice, putem constata că un început destul de fructuos a fost stabilit prin manifestarea activităților de lobby extern (8).  Lobby-ul extern constînd în exercitarea unei influențe indirecte, cu ajutorul societății civile, prin sensibilizarea opiniei publice asupra unui subiect de interes general. În acest context, putem menționa următoarele cazuri:
-Legea nr. 26-XVI din 22 februarie 2008 privind întrunirile, adoptată drept iniţiativă a societăţii civile, reprezentată de organizaţiile: PromoLex, CREDO, Amnesty Intenational, Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM);
-Crearea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii - CREDO, Amnesty Intenational, Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM);
-Legea voluntariatului Nr. 121 din 18 iunie 2010 - Centrul Tineri si Liberi, CREDO, CONTACT, etc.;
-Crearea Agenţiei de Plăţi în Agricultură - Uniagroprotect, IDIS „Viitorul” etc.;
-Mecanismul naţional de asistenţă juridică garantată de stat - SOROS, etc.;
-Legislaţia cu privire la organizaţiile necomerciale.
Cunoaștem de asemenea conlucrarea anevoioasă și lacunară între Autoritățile Aministrației Publice Centrale (AAPC) și Administrația Publică Locală (APL) din Republica Moldova. Acesta ar putea constitui un alt moment unde, exercitarea unor activități de lobby constructiv ar putea aduce îmbunătățiri semnificative ale procesului de luare a deciziilor.
În aceeași ordine de idei, este sesizată de un șir de actori ineficiența sindicatelor, în vederea realizării obiectivelor și intereselor celor pe care îi reprezintă. Factorii ce determină această stare de fapt sunt diverși, inclusiv: capacități administrative scăzute, politizarea excesivă a structurilor sindicale, lacune la capitolul capacități instituționale etc. În contextul faptului că, activitatea de lobby constituie un mecanism tehnic, ușor adaptabil ce poate răspunde la necesități specifice, o dezvoltare a unui parteneriat de lobby la această etapă ar putea servi drept o soluție pentru depășirea lacunelor existente, nu înainte însă de realizarea completă a procesului de depolitizare.
Nu în ultimul rînd, trebuie să ținem cont și de capacitățile de a exercita activități de lobby la nivel internațional. Ori, astăzi Republica Moldova nu face acest lucru și nici nu are capacitățile necesare de a-l face. Bruxell-ul este a doua capitală a lobby-ului din lume, cedînd doar Washingtonului, cu aproximativ 15,000 de lobby-iști (dintre care aproximativ 5,000 sunt acreditați pe lîngă Parlamentul European). La momentul de față putem vorbi deja despre o tradiție fundamentată și înrădăcinată a acestei profesii la nivelul instituțiilor europene. În contextul tendinței și orientării Republicii Moldova spre integrarea europeană, nu va fi suficient doar să pomenim vag termenul de lobby în discuţii superficiale, nici măcar să-l practicăm pur şi simplu, ci va trebui să ştim deja să o facem în spiritul european, care este sofisticat, detaliat şi pe alocuri foarte delicat. 
Dacă lucrurile vor continua de o manieră asemănătoare, fără a cunoaște tradițiile, practicile, dedesubturile și specificul modalităților de lucru de pe holurile (lobbies) instituțiilor europene, va apărea la un moment dat riscul iminent de a ne lovi de zidul birocratic al acestor organisme, care nu este unul deloc de neglijat. Mai mult, prin acceptarea, învățarea și practicarea acestei activități, am putea aduce un plus de valoare însăși la procesul de integrare per ansamblu. Prin dezvoltarea unui mecanism profesionist și competent de lobby la nivel european, începînd cu etapa la care suntem acum, vom putea intra în acel flux de politici europene, rețele de asociații, grupuri de lucru etc., mișcînd astfel nu doar interesul de suprafață al factorilor de decizie, dar și elementele tehnice de negocieri dezagregate pe domenii specifice.
Cuvînt de încheiere............

Lobby-ul este o practică care, de multe ori ridică numeroase semne de întrebare, discuții aprinse și controversate, acest lucru datorîndu-se elementelor și aspectelor delicate pe care le implică. Trebuie luate în calcul însă și beneficiile pe care le poate aduce, care nu sunt deloc de neglijat. Prin cîntărirea acestora din urmă, prin stabilirea unor reguli corecte, echitabile și imparțiale de joc, vom reuși să instituim un mecanism corect de lobby care, prin definiție, constituie un ingredient indispensabil al Democrației (9).

---

1 Pavel Troșin, “Perspectiva reglementării activităţii de lobby în Republica Moldova”, suport IDIS “Viitorul”, 2011, valabil la adresa web http://www.viitorul.org/public/3252/ro/POLITICI_PUBLICE_3%20Lobby.pdf, accesat în aprilie 2011.
2 http://globallobby.wordpress.com/
3 Articol – “Lobby versus trafic de influență”, Radio Europa Liberă, 1 aprilie 2011, valabil la adresa web http://www.europalibera.org/content/article/3544325.html, accesat în aprilie 2011.
4 Irina Michalowitz, “Service bureaux of decision-makers or successful spin-doctors: Assessing interest group influence in the EU and the US”, Institute for Advanced Studies, Viena, Austria, valabil la adresa web http://aei.pitt.edu/4137/1/EUSA05_Michalowitz.pdf, accesat în aprilie 2011.
5 Articol - Lobby-istii, despre cazul Severin: E o incalcare a codului nostru de etica, Wall-Street Romania, valabil la adresa web http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/101210/Lobby-istii-despre-cazul-Severin-E-o-incalcare-a-codului-nostru-de-etica.html, accesat în aprilie 2011.
6 Conform Art. 326. Traficul de influență, Codului Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din  18 aprilie 2002, acesta constituie - Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvîrşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite.
7 Articol – “Lobby versus trafic de influență”, Radio Europa Liberă, 1 aprilie 2011, valabil la adresa web http://www.europalibera.org/content/article/3544325.html, accesat în aprilie 2011.
8 http://en.wikipedia.org/wiki/Grassroots_lobbying
9 R. VAN SCHENDELEN, „Machiavelli in Brussels: the Art of Lobbying the EU”, Amsterdam University Press, Amsterdam, 2002, p. 100.

Autor: Pavel TROȘIN, Expert politici publice (lobby & advocacy)
Sursa: hotnews.md

Pledoarie pentru relansarea baștinei.

Igor Boțan: Cred că dacă intelectualii de la sate ar face un efort pentru mobilizarea resurselor locale, lucrurile ar avansa mult mai profund.
Igor Boţan: „Aceste alegeri sunt cardinale pentru situaţia politică din Republica Moldova de după aceste alegeri şi vor determina în mod fundamental comportamentul principalelor forţe politice. Ieşirea din această campanie poate deteriora dramatic relaţiile dintre Partidul Liberal-Democrat şi Partidul Liberal, pe de o parte, şi poate prefigura chiar o nouă alianţă. Dacă Partidul Liberal-Democrat va avea un rezultat bun şi îşi va demonstra creşterea de mai departe, ne putem aştepta şi la alegeri parlamentare anticipate, probabil, peste un an de zile.”
Europa Liberă: Inamicul cui este sărăcia şi creşterea preţurilor?
Igor Boţan: „Este inamicul dezvoltării democratice a Republicii Moldova. Şi acum mă mir că Partidul Comuniştilor, fiind în opoziţie, critică guvernarea pentru majorarea preţurilor la resursele energetice, de parcă Republica Moldova ar fi producător al acestor resurse şi nu le-ar importa. Iar pe piaţa mondială preţul acestor resurse creşte.”
Europa Liberă: Dar fiţi de acord că ar fi cumva nefiresc, dacă Partidul Comuniştilor nu ar folosi această piatră, pe care să o arunce în geamul guvernării.
Igor Boţan: „Este adevărat, numai că atunci înseamnă că Partidul Comuniştilor nu intenţionează să revină la guvernare şi se pregăteşte să rămână patru ani de zile în opoziţie. Doreşte doar să-şi menţină un anumit nivel de prezenţă în organele publice locale.”
Europa Liberă: Sunteţi un observator cu experienţă al tuturor scrutinelor. Localele sunt terenul, în care candidaţii discută despre problemele cotidiene ale oamenilor? Candidaţii vin să dea soluţii mai bune, decât acelea pe care le-au aplicat predecesorii? Sau şi localele sunt o platformă de discuţii despre toate şi despre nimic?
Igor Boţan: „Cu certitudine alegerile locale sunt mai mult alegeri administrative, însă în cazul Republicii Moldova componenta politică este foarte mare, fiindcă partidele politice mari încep înaintea alegerilor vânătoarea oamenilor respectaţi în localităţi. Acest lucru a ieşit în evidenţă atunci când Partidul Comuniştilor a venit la guvernare în 2001. Şi primul lucru pe care l-a stabilit la plenara partidului a fost identificarea persoanelor, care se bucură de susţinerea cetăţenilor în localităţi, indiferent de faptul, dacă împărtăşesc ideologia comunistă sau nu. Acum Partidul Liberal-Democrat procedează în mare măsură de aceeaşi manieră şi vedem că a convocat un congres special, pentru a demonstra capacitatea de mobilizare şi de atragere a oamenilor respectaţi. De această dată, cei care au fost în Partidul Alianţa Moldova Noastră. Marea problemă este că nu există resurse locale, de aceea foarte mulţi primari se reorientează după schimbarea puterii şi încearcă să se alieze cu potentaţii zilei.”
Europa Liberă: Dacă Dumneavoastră aţi candida eventual pentru funcţia de primar într-o localitate rurală, ce problemă prioritară aţi alege dintr-o listă imanentă de preocupări ale unui primar – educaţie, impozite, ecologie, etc?
Igor Boţan: „Punctul meu de vedere este că noi am scăpat din vedere factorul mobilizării forţelor interne. Eu cred că dacă primarii din Republica Moldova, împreună cu intelectualii de la sate, profesorii, medicii care au mai rămas şi reprezentanţii bisericii, ar face un extra efort pentru mobilizarea resurselor locale, bazate pe tradiţii, pe valorile care sunt netrecătoare, eu cred că lucrurile ar avansa mult mai profund şi mult mai repede, fiindcă şi articularea necesităţilor s-ar face pe o altă platformă. Iar cei din centru ar trebui să tragă cu urechea la problemele despre care vorbiţi Dumneavoastră. Cred că după perioada sovietică de dezvoltare a Republicii Moldova, indiferenţa şi incapacitatea de a acţiona solidar a dispărut, iar oamenii în semn de protest fiecare şi-a făcut curăţenie în propria gospodărie, în propria ogradă. Iar la nivelul comunităţii lucrurile au rămas de izbelişte. Şi încă un lucru: probabil, prima acţiune pe care aş face-o după eventuala alegere – aş găsi toţi sătenii, care şi-au făcut un nume şi i-aş aduna la un sfat al localităţii, pentru a da pondere acestei iniţiative de relansare a baştinei.”
Vasile Botnaru
 http://www.cuvintenoi.ro