Ce Lume Minunata / What a Wonderful World - Full Movie

"Doar o oră și 12 minute din farmecul vieții în Republica Moldova. Imaginați-vă cum e să trăiești aici. Principiile morale, democratice, etice, etc. pur și simplu nu funcționează. Ce lume minunată..."

https://www.facebook.com/7aprilie2009/videos/1468872156460563/?id=100013883989682&fref=gs&hc_ref=ARTeE4csMmsInqordqbVzcXdOGVNBi9RXk_y0EcgXZs1lnqpzArmwpDNIlDNumL0uJc&dti=327330864290265&hc_location=group

Moldova - Lost in Transition

A FOST OCUPAT PARLAMENTUL?

 CE SE INTIMPLA?

 LOVITURA DE STAT? 

Cosa succede , colpo di Stato in Moldova?

https://www.youtube.com/watch?v=f7r2r-BMJ1Y

Наталья Морарь: 

кто-то хочет стать кинозвездой, а я - изменить мир.

https://www.youtube.com/watch?v=-GB7es7EjWU

„ Mâna ridicată astăzi pentru moțiunea de cenzură este mâina ridicată asupra viitorului Republicii Moldova”

http://unimedia.info/stiri/breaking-news-guvernul-filat-2-a-fost-demis-cu-voturile-pcrm--pd-si-deputatilor-neafiliati-58041.html

http://www.noi.md/md/news_id/19492
 --------------------------------------------------------------------------------------------

DIASPORA A INCERCAT SA FACA CEVA:

http://www.timpul.md/articol/diaspora-r--moldova-nu-i-poate-permite-luxul-unei-noi-amanari-in-drumul-ei-spre-integrare-in-ue-41554.html

http://www.jurnal.md/ro/news/diaspora-reac-ioneaza-la-situa-ia-politica-din-republica-moldova-1146779/

http://adevarul.ro/moldova/actualitate/diaspora-nu-aruncati-tara-anticipate-1_51344c2c00f5182b85c74f9b/index.html

http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=2141&NewsDate=04.03.2013

http://tribuna.md/2013/03/04/diaspora-reactioneaza-vezi-ce-le-cere-deputatilor/

http://politicom.moldova.org/news/moldovan-diaspora-urges-for-unity-a-day-prior-noconfidence-vote-against-the-government-235613-eng.html

http://diaspora.moldova.org/news/diaspora-din-portugalia-nu-suntem-indifereni-fa-de-criza-politic-din-republica-moldova-video-235605-rom.html

 

Patru poliţişti au fost condamnaţi în dosarul 7 aprilie 2009

Patru colaboratori ai Comisariatului de Poliţie Ciocana au fost condamnaţi pentru tortură la cîte cinci ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani. Totodată, pe perioada termenului de probă, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, doi poliţişti au fost achitaţi în privinţa celui de-al doilea capăt de acuzare înaintat de procurori – abuz de serviciu. Din cauza că nici unul nu a primit pedepse reale cu închisoarea, procurorii intenţionează să atace sentinţa, pe care o consideră prea blîndă.
Potrivit probelor prezentate de procurori, în dimineaţa zilei de 10 aprilie 2009, doi dintre inculpaţi, încălcînd prevederile legale, s-au deplasat la Liceul profesional nr. 1 din capitală, unde, în mod abuziv, au încătuşat doi elevi pe care îi bănuiau de participarea la devastarea clădirilor Parlamentului şi a Preşedinţiei.

Ulterior, pentru a afla circumstanţele participării acestora la dezordinile în masă din 7-8 aprilie 2009, elevii au fost privaţi de libertate pentru cinci ore, fără întocmirea procesului-verbal de reţinere şi îngrădindu-le posibilitatea de a contacta părinţii sau avocatul. În acest timp, victimele au fost bătute, torturate, ameninţate şi impuse să recunoască participarea la dezordinile în masă.
În total, în legătură cu acţiunile abuzive comise de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor după evenimentele din aprilie 2009, au fost înregistrate şi examinate 108 sesizări. Pînă acum, instanţele au condamnat 9 poliţişti şi au achitat alţi 18. În privinţa unui poliţist, procesul penal a fost încetat cu tragerea la răspundere contravenţională.

Sursa: noi.md

MOLDAVIA: Eletto Timofti presidente, ma il futuro resta un’incognita.

di Eitan Yao

Nicolae Timofti, neopresidente della Moldavia

Dopo tre anni di sforzi infruttuosi il parlamento Moldavo è riuscito, infine, ad eleggere un nuovo presidente. Molti analisti considerano che l’elezione di un nuovo capo dello stato segna una svolta nella storia del paese e la fine della paralisi politica che ha conosciuto il paese negli ultimi anni.

In piena crisi di identità, strattonata tra est e ovest, tra Russia da un lato e Romania dall’altro, tra Transdniestria e România Mare (grande Romania), la fragile repubblica Moldava vive un periodo di profonde convulsioni politiche che sono acuite dalla grave crisi economica che colpisce il paese, uno dei più poveri d’Europa (si calcola che siano quasi un milione i moldavi che vivono all’estero). A questi fattori va sommato il ventennale conflitto con la regione russofona secessionista della Transdniestria, che resta aperto e che costituisce un ulteriore elemento di destabilizzazione (si veda la recente decisione del regime russo di aprire 24 stazioni di voto nel territorio transdniestriano in occasione delle recenti elezioni presidenziali russe).

Lo scorso 16 Marzo il parlamento Moldavo è riuscito infine ad eleggere un nuovo presidente della repubblica. L’ex-presidente del consiglio superiore della magistratura, Nicolae Timofti, è stato eletto alla funzione suprema con il voto favorevole di 62 deputati (ai voti dei 58 deputati della coalizione di governo si sono sommati quello dell’indipendente Mihai Godea e dei tre ex-deputati comunisti guidati da Igor Dodon che si sono uniti recentemente al partito socialista) ma con l’opposizione dei comunisti che ne hanno contestato, in vano, la legittimità. L’elezione di Timofti ha posto fine a 917 giorni di vacanza della presidenza, durante i quali l’interim era stato assunto dal presidente del parlamento. Molti osservatori auspicano che questa elezione segni la fine alla grave crisi politica generata dall’esito delle elezioni politiche del 5 aprile del 2009.

Dalle elezioni del 2009 all’elezione di Timofti

Il partito comunista della repubblica moldava (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, PCRM), che era al potere dal 2001, vinse le elezioni dell’aprile del 2009, le quinte dall’indipendenza, ma non ottenne la maggioranza di 61 seggi (su 101) necessaria per eleggere il presidente della repubblica (la costituzione moldava sancisce che in caso non si riesca ad eleggere un nuovo presidente nel corso di due votazioni, la seconda delle quali deve avere luogo entro dieci giorni dalla prima, il parlamento verrà sciolto e si dovranno tenere nuove elezioni). La vittoria dei comunisti in quelle elezioni scatenò, inoltre, una rivolta popolare, la rivoluzione di “twitter”, guidata da gruppi di giovani delle zone urbane desiderosi di vedere il loro paese modernizzarsi ed entrare in Europa. I manifestanti accusavano il governo di avere fatto un ricorso massiccio a brogli elettorali (il presidente Voronin e i comunisti accusarono allora la Romania di essere dietro queste proteste).

Vista l’impossibilità di eleggere un nuovo presidente, il parlamento fu sciolto e furono indette nuove elezioni per il luglio del 2009. Quelle elezioni segnarono la fine degli 8 anni di governo comunista. I comunisti, pur restando il primo partito, persero la maggioranza dei seggi in favore di una coalizione di quattro partiti dell’opposizione di centro-destra -il Partito liberale (Partidul Liberal, Pl), il Partito Liberale Democratico di Moldavia (PLDM), Partito democratico e l’Alleanza “Moldova Nostra”- che si aggiudicò 53 seggi. Nel giro di pochi mesi questi partiti formarono l’Alleanza per l’integrazione europea (attualmente al potere), il presidente del PLDM Vlad Filat fu nominato primo ministro e il leader comunista Vladimir Voronin si dimise dalla presidenza della repubblica. Purtroppo, però, il cambio di maggioranza non risolse la crisi politica.

Nel 2010 la coalizione di centro-destra indisse un referendum costituzionale per permettere l’elezione del presidente a suffragio universale, ma il referendum non superò il quorum e fu invalidato. Vista l’impossibilità di eleggere un nuovo capo dello stato il parlamento venne sciolto ancora e furono indette nuove elezioni, che si tennero nel novembre del 2010. Dalle urne uscì una situazione di stallo. Le elezioni riconfermarono, infatti, al potere la coalizione filo-occidentale (che ottenne 57 seggi contro i 44 ottenuti dal PCRM) ma questa continuava a non avere i numeri per eleggere un nuovo capo dello stato.

In dicembre del 2011 naufragò la candidatura presidenziale del leader del Partito Democratico e presidente a Interim Marian Lupu che non riuscì a ottenere i 61 voti necessari per essere eletto. La coalizione di governo propose, allora, di indire un nuovo referendum costituzionale al fine di semplificare le procedure per l’elezione del Presidente ma questa proposta scatenò l’ira dei comunisti che riempirono le piazze della capitale Chişinău di manifestazioni in “difesa della costituzione“  e chiesero a gran voce elezioni anticipate. Vladimir Voronin, leader del Partito comunista, proclamava che “Questo governo è anti-costituzionale e le elezioni anticipate costituiscono l’unico modo di emergere dallo stallo”. Lo stallo invece é stato superato dal voto in favore del candidato dell’AIE di Igor Dodon e di altri due deputati comunisti che, come abbiamo detto, hanno fatto defezione dal partito comunista e si sono uniti ai socialisti. Il fatto che l’AIE sia riuscita infine ad eleggere un presidente pro-occidentale (pro-rumeno) appare come una indubbia sconfitta nella strategia dei comunisti.

Un futuro incerto

L’elezione di Timofti pone, come abbiamo detto, formalmente fine a questo tumultuoso periodo di crisi politica, ma le difficoltà non sono finite per la Moldavia. Non tutti, infatti, credono che Timofti abbia il talento politico necessario per guidare il paese in questa difficile congiuntura. La Moldavia resta un paese fragile e diviso. Le prossime elezioni parlamentarie sono previste nel 2014. Da qui a allora il governò potrà governare senza la spada di Damocle delle elezioni anticipate. Può contare, inoltre, su una maggioranza allargata ai tre transfughi ex-comunisti. Resta da vedere come l’AIE e il primo ministro Filat navigheranno in questa difficile situazione politica e economica.

http://eastjournal.net/2012/04/26/moldavia-eletto-timofti-come-nuovo-presidente-il-quadro-rimane-precario/

DOSARUL 7 APRILIE | Papuc şi Botnari au fost achitaţi.

Fostul ministru de interne, Gheorghe Papuc, şi fostul comisar de poliţie, Vladimir Botnari, au fost achitaţi de către Judecătoria sectorului Centru din Chişinău. Procurorii îi învinuiau de neglijenţă în serviciu, în timpul protestelor din aprilie 2009.
Artur Reşetnicov, actualul vicepreşedinte al Parlamentului, în aprilie 2009 a fost şeful SIS, a declarat pentru Publika că se aştepta la aşa o decizie şi că autorităţile de atunci au făcut totul pentru a "evita ciocnirile violente".
Pe 6-8 aprilie, în Chişinău au avut loc proteste contra presupuselor fraude electorale, care s-au soldat cu vandalizarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei.

Sursa: hotnews.md

  7 aprilie 2009: Un MĂCEL evitat 

Investigaţie jurnalistică

Sursa imagine: wordpress.com 

PARTEA A II-a

MOTTO: "Adevărul care îi face pe oameni 

liberi este în cea mai mare
parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă".
(Herbert Agar)

La Chişinău se obişnuieşte să se spună că un adevăr absolut despre protestele violente din 7 aprilie 2009 nu există şi că ADEVĂRUL nu va putea fi dovedit niciodată. După mai bine de doi ani de căutări, echipa de investigaţie are temei să creadă că adevărul va fi spus şi dovedit cu probe surprinzătoare, şocante şi de necontestat... Poate peste ani şi numai dacă va apare o clasa politică guvernantă care îşi va dori sincer ca acest dosar să aibă o finalitate strict juridică. 

Dar atunci vom percepe probele ca pe nişte elemente ale unui film documentar obişnuit şi nu ca pe un adevăr care, dacă ar fi spus acum, încă ne-ar mai putea schimba radical soarta. De ce avem convingerea că mai devreme sau mai rârziu adevărul probat va ieşi la suprafaţă? O vorbă veche românească spune că „un secret cunoscut de doi – nu mai este secret”, darămite când îl cunosc cel puţin şapte. Acum unii dintre aceştia şapte sunt la etapa remuşcărilor pentru că ştiu, dar tac. Psihologii cunosc mai bine cât poate dura această stare şi ce i-ar putea determina să-şi înfrunte frica.
Negocieri eşuate
Nu am reuşit, prin instrumente jurnalistice, să-i facem să vorbească, chiar dacă la un moment dat, în aprilie 2011, am fost la un pas să-i aducem pe cinci dintre ei într-un studiou de televiziune. Un singur apel telefonic pe care l-a primit unul dintre ei a dat totul peste cap. Nu ştim cine l-a sunat şi nici ce i-a spus, dar ne-am dat seama că devenise periculos. Aducerea lor la TV mai putea fi posibilă doar dacă am fi dobândit pentru ei garanţii că riscul lor va avea finalitate juridică.
Altfel spus - că cei vinovaţi vor fi băgaţi la puşcărie. Ne-am oprit, deoarece, ca jurnalişti, nu le puteam oferi aceste garanţii, iar să le cerem pentru ei de la autorităţi ar fi însemnat să ne depăşim atribuţiile. Pentru că o bună parte din probele valoroase despre 7 aprilie 2009 au fost distruse, iar tentativa de a obţine declaraţii asumate temporar a eşuat, am schimbat pista anchetei noastre jurnalistice.
Pur şi simplu am început să adunăm materiale video, să urmărim procesele de judecată şi evoluţia politică a unor persoane ale căror nume au fost pomenite cel mai des în contextul evenimentelor din aprilie 2009.
„Coordonatorul” a amuţit
Pe 7 aprilie 2009, protestatarii violenţi au pătruns cu uşurinţă în clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova şi le-au devastat. Din imaginile video filmate cu camerele de supraveghere de pe Preşedinţie, Parlament şi Guvern http://dickgregoryforpresident.com/ se vede clar cum poliţia, în loc să apere instituţiile statului - a provocat mulţimea şi s-a retras http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=02_090407124001_1959_7f_00_02.n3r.ogv  inexplicabil ca la comandă atunci când tocmai îi reuşise dispersarea, iar ulterior http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=03_090407124001_1959_7f_00_03.n3r.ogv  (de la minutul 9:50) se vede cum abandonează Preşedinţia deşi nu-i atacă nimeni, mulţimea aflându-se în acel moment în faţa Parlamentului.
Aceste gesturi ciudate, legate de retragerea sincronizată a poliţiştilor, i-au pus pe gânduri pe experţii militari care au asistat echipa de investigaţie. Trebuia să aflăm cine şi cum coordona acţiunile poliţiştilor. Surpriza a fost să descoperim că la un moment dat, când au fost aruncate primele pietre,  „coordonatorul” (persoana care dirija acţiunile poliţiei) a amuţit subit şi „n-a mai ieşit la legătură” până când subalternii săi (mai mici cu o două trepte ierarhice), cu de la sine putere, au început dispersarea.
Atunci, „coordonatorul supărat ieşi la legătură” şi... Nu se ştie ce-a ordonat, dar din imagini se vede că scutierii opresc brusc înaintarea (deşi nu au întâmpinat nici un obstacol serios) şi o iau la fugă înapoi, provocând mulţimea să vină după ei.
S-a dorit sânge de poliţist
Revenim la una din cele mai dubioase faze ale protestului – la momentul în care poliţiştii au încercat dispersarea manifestanţilor. În timpul aşa-numitei „ofensive” superiorii au dat nişte dispoziţii. Poliţiştii au început să împingă mulţimea de sub clădirile încă integre. Şi le reuşea! Dar, în plină acţiune, au fost abandonaţi de comandanţi şi au început să acţioneze haotic. Şi acest lucru poate fi observat şi în aceste imagini: http://dickgregoryforpresident.com/vids?id=02_090407124001_1959_7f_00_02.n3r.ogv
Unii s-au oprit, alţii înaintau, iar ceilalţi au început retragerea. Astfel, s-au fărâmiţat în grupuri mici şi au început să fie atacaţi de protestatarii violenţi. Se pare că anume acesta a fost momentul care urma sa justifice măcelul, din fericire, evitat.

Absolut iresponsabil, cred experţii consultanţi ai echipei de investigaţie, în prima linie au fost aruncaţi studenţii Academiei de Poliţie – lipsiţi de experienţă, aproape neechipaţi şi abandonaţi de superiori în mijlocul mulţimii agresive. În timp ce aceştia erau târâţi pe jos şi bătuţi cu pietre de către manifestanţi, la câteva zeci de metri stăteau neimplicaţi poliţiştii de la Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, bine echipaţi şi bine pregătiţi. Ei primiseră ordin să stea locului.
Eroii tac
Posibila schemă a măcelului a fost dată peste cap de un grup mic de poliţişti, pe atunci cu o anumită putere de decizie în MAI, care s-au contopit cu un grup de combatanţi ai războiului de pe Nistru din 1992 şi, împreună, i-au scos de sub pietre pe tinerii poliţişti răniţi de la Academie. Supărat, ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, l-a sunat pe unul din subalternii săi din acel grup şi l-a întrebat: „Tu ce cauţi acolo? Pleacă imediat!”. Când spiritele parcă se mai potoliseră, în mulţime şi-a făcut apariţia maşina pompierilor care avea apă doar pentru 5 minute. Efectul a fost ca şi cum ai turna benzină în foc. Manifestanţii au răsturnat autospeciala şi situaţia a scăpat de sub control.
Experţii militari au ajuns la concluzia că pe 7 aprilie 2009 posibil să fi existat un scenariu al unui măcel stradal, ce urma să fie alimentat de informaţii poliţieneşti de uz intern, despre un anumit număr de victime în rândul poliţiştilor. De altfel, întrebarea: „Câte victime avem în rândul poliţiştilor?” răsuna foarte des pe 7 aprilie 2009, prin intermediul sistemului de comunicare internă a MAI. Dacă ar apărea probe despre existenţa unui astfel de scenariu, aceasta ar însemna că s-a încercat fie menţinerea la putere a fostei guvernări prin lovitură de stat, fie preluarea puterii de către alte partide prin lovitură de stat, faptă pentru care cei implicaţi ar urma să răspundă penal în baza unui alt articol decât cel ce condamnă infracţiunea de „neglijenţă în serviciu”.
„Coordonatorul”
În doi ani şi jumătate nu am reuşit să obţinem un răspuns asumat de vreo sursă la întrebarea cine a „coordonat” acţiunile poliţiei pe 7 aprilie 2009? Cert este că sunt trei foşti şefi din MAI care şi-au angajat avocaţi ca să-i scape de titulatura de „coordonator”. Este vorba, pe de o parte, de ex-ministrul de Interne Gheorghe Papuc şi de fostul comisar al municipiului Chişinău, Vladimir Botnari şi, pe de altă parte, de ex-ministrul adjunct de Interne Valentin Zubic, care a îndeplinit funcţia de şef al Statului Major în timpul protestelor din aprilie 2009.
La audierile din cadrul Comisiei de anchetă a Parlamentului, primii trei au încercat să pună responsabilitatea pentru cele întâmplate pe Valentin Zubic (ascultă fişierele audio anexate), iar acesta, la rându-i, a împărţit responsabilitatea celor doi, plus şefului poliţiei municipale Iacob Gumeniţă, accentuînd totodată rolul decisiv al ex-ministrului Papuc. Tuturor le-au fost intentate dosare penale „pentru neglijenţă în serviciu soldată cu urmări grave”, dar până în prezent dosarele stau pe linie moartă. Tot neclintit stă şi dosarul penal intentat pentru neglijenţă în serviciu împotriva fostului preşedinte comunist Vladimir Voronin. În declaraţiile publice, acesta îl apără pe Papuc şi Botnari, dar nu şi pe Zubic.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, susţine că infracţiunea de neglijenţă în serviciu este greu de demonstrat, mai ales după trei ani şi mai ales în condiţiile în care cele mai relevante probe au fost nimicite. Prin urmare, cel mai probabil, ei nu vor răspunde niciodată pentru cele întâmplate. Şi nu este exclus ca procurorii să fi invocat intenţionat cel mai blând articol din Codul Penal împotriva lor, or majoritatea procurorilor care instrumentează acum aceste dosare au fost promovaţi în funcţii în perioada când Voronin era preşedinte.
Martori ciudaţi, transpiraţi
Cine a urmărit atent şedinţele de judecată de pe 13, 14 şi 15 septembrie 2010, în dosarele intentate împotriva ex-ministrului de Interne, Gheorghe Papuc şi a ex-comisarului Vladimir Botnari nu putea să nu sesizeze comportamentul ciudat al martorilor invitaţi la proces de procurorul Sergiu Roşu. Din martori ai acuzării, aceştia s-au transformat în martori ai apărării.
Este vorba de:
1. Victor Zacrevschi, care în 2009 era vicecomisar al sectorului Buiucani (actualemnte este vicecomisarul de Străşeni)
2. Ion Volontir, care în 2009 a îndeplinit funcţia de comisar interimar al sectorului Buiucani (actualmente comisar al raionului Edineţ)
3. Veaceslav Pelin, care în 2009 era comandantul Brigăzii mobile 3 de carabinieri (şi-a păstrat funcţia)
4. Oleg Cristea, specialist în domeniul ordinii publice la Trupele de Carabineri
5. Veaceslav Martâniuc, adjunctul comandantului Brigăzii mobile şi operative 2.
6. Valentin Cucoş, care în 2009 exercita funcţia de vicecomisar al sectorului Râşcani (avansat de actuala guvernare în funcţia de comisar al sectorului Botanica). La şedinţa de judecată din 13 septembrie 2010 acesta şi-a schimbat depoziţiile în favoarea bănuiţilor Papuc şi Botnari. El a menţionat că a greşit când a declarat anterior în scris că a primit indicaţia de a scoate efectivul de poliţie din Parlament la indicaţia lui Botnari. În declaraţia revizuită Cucoş a spus că a scos poliţiştii din Parlament la indicaţia comisarului de poliţie al sectorului Râşcani, Sergiu Paiu.
7. Ex-comisarul de Rascani, Serghei Paiu. În şedinţa de judecată din 14 septembrie 2010 a declarat că nu a primit indicaţii de la Botnari şi Papuc şi a recunoscut că vicecomisarii de Râşcani primeau ordine de la el.
8. Pavel Voicu, în 2009 comisar de Botanica (în prezent comisar de Cimişlia)
9. Grigore Polisca, comisar al sectorului Centru.
10. Leonid Vitirescu, comisar adjunct al sectorului Ciocana.
11. Corneliu Groza, comisar de Ciocana.
12. Iacob Gumeniţă, fostul şef al poliţiei municipale: „Papuc a procedat corect”.
Schimbarea depoziţiilor, mâinile tremurânde şi răspunsul la întrebări în sudoarea frunţii martorilor trădează faptul că mulţi din această listă au fost influenţaţi prin diferite căi în ajunul procesului de judecată. Aceştia nu au venit în instanţă până în momentul în care avocaţii bănuiţilor nu au obţinut de la judecător evacuarea cameramanilor TV din sala de judecată. Deşi legislaţia obligă procurorii să ceară arest preventiv, în cazurile când există suspiciuni că bănuiţii pot influenţa martorii, de data aceasta procurorii nu au profitat de această prevedere legală.
Gheorghe Avornic, avocatul ex-comisarului Botnari a recunoscut că s-a pomenit într-o situaţie jenantă, dat fiind faptul că martorii acuzării, în loc să-l acuze pe clientul său – i-au luat apărarea. „Mie mi-i chiar ruşine. Eu înţeleg când vine vreun martor în instanţă şi confirmă ceva din învinuirile aduse de procuror, iar eu trebuie să-l apăr, dar aşa a ieşit un show”, a remarcat avocatul.
Dosare în beznă
În doi ani şi jumătate, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi-a amintit de dosarele legate de evenimentele din aprilie 2009 doar sporadic şi numai sub presiunea mass-media. Procurorul general Valeriu Zubco evită întrebările jurnaliştilor legate de această temă, iar în raportul de activitate al Procuraturii pentru anul 2010 (http://procuratura.md/file/4.Raport%202010.pdf) nu apare nici un cuvânt despre eforturile întreprinse de această instituţie în elucidarea cazurilor de vandalizare a instituţiilor statului de către priotestatari şi nici despre dosarele intentate împotriva poliţiştilor care au torturat pe 8 şi 9 aprilie în camisariate peste 800 de tineri capturaţi aliatoriu pe străzile Chişinăului. Doar doi poliţişti care au torturat două surori au fost condamnaţi cu suspendare. Alte 13 persoane au fost condamnate pentru participare la dezordine în masă şi jafuri.
La 16 iunie 2011, la Chişinău a fost arestat jurnalistul rus Eduard Baghirov sub acuzaţia de implicare în organizarea violenţelor stradale din aprilie 2009. Pe 13 octombrie 2011, o instanţă de judecată din Republica Moldova a dispus ca acesta să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, iar pe 18 octombrie 2011, suspectul a fugit în Rusia şi a fost anunţat în căutare de către autorităţile moldovene.
Vezi şi PRIMA PARTE a investigației: 7 aprilie 2009: Dreptatea s-a împotmolit într-o reţea de interese obscure (investigaţie)
Investigaţia a fost finanţată în cadrul proiectului SCOOP (prin Asociaţia Jurnaliştilor de investigaţie danezi – FUJ)

Autor: Coordonator investigaţie: Vitalie Călugăreanu
Sursa: hotnews.md

BAGHIROV: Închisoarea moldovenească – „ЗАПРЕДЕЛЬНЫЙ ПИ**ЕЦ”.

„Închisoarea moldovenească este «запредельный пи**ец»”, a declarat scriitorul și bloggerul rus Eduard Baghirov într-un talk-show la o televiziune pe Internet din Moscova.

„Statul nu este prea bogat, ca să nu spun altfel, de aceaa ei nu au bani pentru o justiție normală, pentru o închisoare normală”, a mai spus bloggerul rus, care, deși se afla în arest la domiciliu în Republica Moldova, a evadat zilele trecute.

AICI. http://www.minaevlive.ru/archive/bagirov

http://hotnews.md/articles/view.hot?id=13214

Tânăr maltratat pe 7 aprilie va primi despăgubiri de 55 de mii de lei

Un tânăr maltratat de către colaboratorii organelor de urmărire penală în aprilie 2009, Nicolae Bairactari, a primit câştig de cauză la Curtea Supremă de Justiţie. Instanţa a obligat statul să-i plătească despăgubiri în valoare de 55 de mii de lei pentru prejudiciul moral cauzat, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Asociaţiei „Promo-LEX”.
Tânărul a fost reţinut în seara zilei de 7 spre 8 aprilie 2009, în timpul manifestaţiilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale, fiind ulterior maltratat, umilit, deţinut fără alimentaţie şi condiţii sanitare elementare.
Nicolae Bairactari a fost deţinut în penitenciarul nr.13 din Chişinău, în aceeaşi celulă cu persoane condamnate la închisoare pentru infracţiuni grave şi deosebit de grave, aici continuând umilinţele, fiindu-i încălcat şi dreptul la asistenţă din partea unui avocat.
Abia la 29 octombrie 2009, tânărul a fost înştiinţat că Procuratura municipiului Chişinău a dispus încetarea urmăririi penale în privinţa sa, motivând că fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni, fără a-i acorda careva despăgubiri. Nicolae Bairactari s-a adresat instanţei de judecată, cerând Procuraturii Generale să îi aducă scuze oficiale, dar şi achitarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale şi materiale.
La 16 iulie 2010, prin hotărârea Judecătoriei sectorului Râşcani, acţiunea a fost admisă integral. Ulterior, împotriva hotărârii instanţei de fond a fost declarat apel de către Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală. Nicolae Bairactari şi avocatul Alexandru Postica au solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, cu menţinerea hotărârii instanţei de fond, considerând-o legală şi întemeiată. La 24 martie 2011, Colegiul Civil şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău a decis admiterea ambelor apeluri, modificând hotărârea judecătoriei sectorului Râşcani, micşorând de la 80 de mii până la 5 mii de lei cuantumul despăgubirilor morale. Hotărârea primei instanţe în partea prin care s-a dispus obligarea Procuraturii Generale să aducă scuze oficiale reclamantului Nicolae Bairactari a fost menţinută. În cele din urmă, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit cuantumul despăgubirilor morale la 55 de mii de lei.
După protestele din aprilie 2009, sute de tineri au fost luaţi cu forţa din PMAN şi duşi în comisariate de poliţie, unde au fost maltrataţi şi umiliţi. Acesta este primul caz instanţa a stabilit plata despăgubirilor.
Info-Prim Neo

Constantin Tanase: Eu sunt categoric impotriva Unirii!

Haideţi să pornim de la aceea că practicând mai mulţi ani o meserie începi să suferi de o anumită uzură emoţională. De asemenea uzură suferă nu numai medicii, vânzătoarele de bilete de la gară, groparii ş.a.m.d., dar şi ziariştii.

Din cauza (sau graţie!?) acestei uzuri emoţionale „mediatice” nu mai suntem atât de sensibili, nu lăcrimăm când scriem despre violuri şi crime. Facem „cronica criminală” senini, sorbindu-ne fericiţi cafeaua.

 După decenii lungi de „nu se poate”, astăzi putem să discutăm deschis şi liber despre „unirea cu România”. Dacă acum două decenii această sintagmă îmi umplea inima cu parfumul tuturor teilor din Copou, astăzi, atins şi eu de „uzura profesională”, reacţionez mai „pragmatic” la această temă. Aş avea nevoie de zeci de pagini ca să explic de ce se întâmplă asta. Deşi azi sunt un unionist mai convins decât ieri, scriu mai puţin pe această temă. De ce? Poate de aceea că, în ultimele decenii, cunoscând mai bine România, am început s-o iubesc mai mult, mai sincer şi mai profund decât atunci când cunoşteam această ţară din cărţi. Cred că în aceşti ani am devenit mai responsabil când trebuie să răspund la întrebarea „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”. Eu nu mai pot striga ca Ilie Bratu „Unire aici şi acum!”. Ba mai mult, mă tem de astfel de oameni şi mă uit cu multă suspiciune la ei.

 Am observat un lucru: când moldoveanul (mare meşter la fel de fel de „variante”!) vede că „treaba” nu mai merge şi statalitatea s-a înglodat, îşi aduce aminte de România - adică, staţi, bre, că mai am o „variantă”, unirea cu România! (O, zeilor, câţi potlogari şi aventurieri au făcut averi pe această idee!) Dacă în răstimp apare altă „variantă” - un gheşeft moldovenesc sau o funcţie bine plătită la stat -, moldoveanul devine din nou statalist. Întotdeauna am trăit un sentiment de adâncă ruşine faţă de România pentru acest „pragmatism” al moldovenilor mei.

Azi, când clasa politică s-a făcut de cacao, neputând timp de doi ani să rezolve o simplă problemă cum este cea a alegerii preşedintelui, împingând astfel Moldova în haos, unii şi-au amintit din nou de „varianta” unirii cu România. Moldoveanul, ca să nu-şi pună la contribuţie materia cenuşie şi muşchii, e gata să declare ideea unirii drept un fel de „idee ciuce” nord-coreeană, dar - fiţi atenţi! - numai până ce îşi vor vedea spinul scos din talpă, că după aceasta iar încep cu… variantele.

 Astăzi, chestiunea unirii cu România e o problemă cu mult mai complicată decât a fost acum 20 de ani. Să nu uităm, am creat statul, avem armată, puşcării, guvern - o şleahtă numeroasă de funcţionari pentru care „ideea ciuce” e mulgerea Bugetului. Să ne amintim de ceea ce spunea Ernest Gellner în această problemă de principiu. Subliniez, să se vadă de departe: „Dacă o naţiune dată are două state, rezultă cu necesitate că glorioasa unificare a naţiunii ar reduce la jumătate numărul ei de prim-miniştri, şefi de stat, preşedinţi de academie, manageri ai echipei de fotbal şi aşa mai departe ca un factor n. Pentru orice persoană care ocupă un post de acest gen, după unificare, vor fi n-l care l-au pierdut. Adică toţi acei n-l vor fi perdanţi ai unificării , chiar dacă naţiunea în ansamblu are de câştigat. La fel, este neîndoielnic că, dacă e bine să fii şef mai mare sau şef mai mic, diferenţa dintre aceste posturi nu este atât de pronunţată ca între a fi şef indiferent de ce mărime şi a nu fi şef deloc”.

 În afară de şefi şi şefuleţi, mai există Măria Sa, poporul. Trebuie să recunoaştem că noi avem probleme mari nu numai cu elitele, ci şi cu poporul. De fapt, cum e sacul şi cârpeala! Aproape două sute de ani a trăit sub ruşi. Când trăieşti prea mult timp în rahat, te obişnuieşti atât de mult cu el, încât acesta nu te mai deranjează, nici nu-l observi, ci dimpotrivă, când rahatul dispare, îi duci lipsa. De acest sindrom suferă nu numai curvele şi narcomanii, ci şi unele popoare eliberate de sub jugul ocupanţilor. Întrebaţi-l pe un moldovean, chiar dacă se declară unionist, de ce vrea să se unească cu România şi o să vedeţi ce o să vă răspundă…

 Cei care vorbesc azi la Chişinău despre „unirea cu România” nu ne spun dacă ne unim împreună cu Voronin, Tkaciuk, Dodon, Şelin, Klimenko ş.a., cu partidele lor şi aderenţii acestora. Îmi imaginez, în cazul unei uniri „aici şi acum”, ce ar face aceştia din dulcea mea Românie! E un fleac, de exemplu, că ar cere limba rusă limbă de stat la Iaşi! Aceştia au „variante” şi mai serioase! La aceasta să mai adăugăm un „fleac”: azi însăşi România are nişte probleme serioase. Chiar dacă a îngroşat culorile, Andrei Pleşu a pus degetul pe rană. Citez: „România care se vede, mai exact România care ni se arată prin ziare şi pe ecranele televizoarelor e o ţară în care am încetat, de o bună bucată de vreme, să mă mai simt acasă. E o ţară de nunţi mitocăneşti devenite ştiri de prime-time, o ţară de fătuci nărăvaşe şi inarticulate ajunse vedete, de divorţuri de mahala mediatizate festiv, de cancanuri buruienoase, de politicieni care se întrec în grosolănii de cartier, de băieţi fini care nu se jenează să se înghesuie prin studiouri alături de proşti ţanţoşi, nulităţi isterice şi ţaţe volubile, o ţară care exportă hoţi şi cerşetori, o ţară care dedică ore şi zile întregi familiei Ceauşescu, prietenilor, descendenţilor şi bucătarilor ei, o ţară care se uită la OTV şi care crede că un „tribun” expirat şi nevrotic e un comentator politic valabil, o ţară care trăieşte pelerinajul la moaştele sfinţilor ca pe un iureş în izmene la Mărăşeşti şi campaniile electorale ca pe o afacere cu făină şi ulei”.

 Să vedeţi ce variante de „înflorire a naţiunii române” ar găsi aceştia cu… „omologii” lor basarabeni!

 Eu iubesc prea mult România ca să-i doresc un asemenea viitor. Astăzi, România - nici financiar, nici spiritual - nu e pregătită să „înghită” o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni. La asta trebuie să ne gândim. Din acest punct de vedere, eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România după formula „aici şi acum”. Unirea nu poate fi „variantă de rezervă” pentru un popor care se crede mai şmecher decât este în realitate… Unirea cu România, îmi spunea cândva un prieten, e un destin. Iar destinul, adaug eu, nu poate fi tratat ca o „variantă de rezervă”.  Poate sufăr de uzură emoţională, dar aşa văd eu problema.

Sursa: Timpul

A. Basciani, La difficile unione. La Bessarabia e la Grande Romania 1918-1940, prefazione di K. Hitchins, Aracne, Roma 2007 (Giacomo Brucciani)

Con questa seconda edizione della sua ricerca, ampliata e rivista, Alberto Basciani si consolida, nel panorama accademico ed editoriale italiano, come esperto di storia dell’Europa orientale nonché di storia delle zone periferiche europee. Al centro degli interessi dell’autore troviamo la storia della Romania nel periodo interbellico. Egli ha scelto un metodo particolarmente convincente per studiare le complesse vicende interne e internazionali di questo paese: ricercare le radici di crisi politiche e istituzionali attraverso lo studio delle tensioni anche sociali emerse in una regione di frontiera quale è la Bessarabia. Lo stesso metodo era già stato utilizzato positivamente nella monografia del 2001 dedicata alla Dobrugia del sud e alle tensioni tra Romania e Bulgaria. Parlare di “zone periferiche” e di “zone di frontiera” significa riferirsi al concetto dualistico di centro-periferia nato in sede storiografica negli anni Settanta del Novecento. Nella storiografia relativa all'età moderna e contemporanea il concetto di centro-periferia compare soprattutto nell'esame della vita economica. In questo particolare settore di studio esso sta a significare l'esistenza di aree collegate da relazioni di scambio, favorevoli all'una e svantaggiose all'altra, all'interno di un sistema economico o economia-mondo. Questa terminologia è adoperata, prima di tutto, per descrivere le relazioni economiche fra aree sviluppate e sottosviluppate nel capitalismo contemporaneo. Si afferma in particolare presso economisti e storici di orientamento marxista come una reazione contro l'interpretazione classica (soprattutto ricardiana) e neoclassica degli scambi internazionali. Tale approccio metodologico tende a sottolineare la conflittualità, anziché l'armonia, nei rapporti fra economie nell'epoca dell'imperialismo: formazioni tributarie (la periferia) e formazioni dominanti (il centro) collegate da rapporti di “scambio ineguale”. È in questo senso che va letta la ricerca di Basciani. Essa, come puntualmente sottolinea Keith Hitchins nella “Prefazione” è incentrata su tre questioni principali: “la Bessarabia provincia della Russia zarista; l’integrazione della provincia nella Grande Romania e, infine, la Bessarabia quale fonte permanente di tensione tra la Russia prima e l’Unione sovietica dopo nei confronti della Romania” (p. 1). Tale provincia era stata ottenuta dalla Russia zarista, la quale aveva avviato una politica di sistematica denazionalizzazione, a scapito dell’Impero ottomano e del principato di Moldavia nel 1812. Nel 1918 è stata poi annessa alla Romania. La Bessarabia, ancora nei primi decenni del Novecento, è una provincia fortemente agricola, arretrata e costretta a sopportare la colonizzazione romena. L’enorme pressione fiscale e la prepotenza del clero ortodosso contribuiscono a segnarne le condizioni sociali. Le autorità romene dal 1918 ignorano sistematicamente le autonomie locali e mettono in opera un vero e proprio programma di assimilazione che passa anche attraverso l’edificazione di scuole come luoghi dai cui far partire una politica linguistica forte e intransigente. In questo contesto è interessante sottolineare l’esperienza dello Sfatul Ţării tra il 1917 e il 1918 alla quale Basciani dedica un intero paragrafo al termine del primo capitolo e torna anche nella parte dedicata alla violenza antiromena. Un esempio chiaro dell’attrito tra la zona periferica e il centro del potere (Bucarest) lo si trova alle pp. 122-123:
Nella struttura amministrativa romena, ispirata al modello centralizzato, non esisteva il concetto di regione e di conseguenza neppure quello di capitale regionale tuttavia Chişinău, il principale centro abitato e sede di importanti uffici, scuole e attività economiche continuò a giocare, come al tempo del dominio russo, il ruolo di centro nevralgico e capitale morale della regione.
Tuttavia i dirigenti politici della capitale romena sarebbero riusciti a porre fine all’esperienza della cosiddetta “autonomia provvisoria” della Bessarabia. La narrazione di Basciani, che si sofferma con chiarezza e meticolosità su ogni aspetto della vita sociale e politica della provincia, non trascura affatto il contesto internazionale. Frequenti e accurati sono i riferimenti e i paragrafi dedicati alle vicende politiche che vedono l’Unione sovietica impegnata nel tentativo di riappropriarsi della provincia. La politica sovietica attraverso il Komintern cerca di destabilizzare sia gli assetti politici delle potenze europee sia l’equilibrio internazionale sancito dai trattati del 1919: i dirigenti sovietici perseguivano in sostanza la politica di espansione verso i Balcani della vecchia Russia zarista. L’Urss, due decenni più tardi, seguendo gli accordi contenuti nel protocollo segreto del patto Molotov-Ribbentrop, dopo l’ultimatum del 26 giugno 1940, avrebbe riottenuto la Bessarabia. Altrettanto precisi sono i paragrafi dedicati alla politica culturale di Bucarest intrecciata saldamente alla questione nazionale che, a partire dagli anni Trenta, avrebbe necessariamente risentito dello slittamento ideologico verso destra. L’autore inserisce, inoltre, la testimonianza dell’addetto militare italiano in Romania, colonnello Enrico Baffigi, che si riferisce alle difficoltà dell’amministrazione romena di far presa sulla società bessarabena.
La monografia di Alberto Basciani, suddivisa in una introduzione e quattro capitoli, è dunque senza dubbio un contributo assai valido per lo studio della vita politica della Grande Romania, nonché uno studio che permette di confrontarsi con quel fenomeno che investe l’Europa tutta tra gli anni Venti e Trenta del Novecento e che vede concretizzarsi la crisi della democrazia e l’affermarsi di regimi autoritari e antisemiti, nei cui programmi politici trovano spazio politiche razziste, di assimilazione e di violazione delle autonomie. Un esempio dell’atteggiamento antisemita delle autorità romene è il sospetto con cui queste guardavano alla comunità ebraica della regione (per altro molto nutrita). Al termine del volume si trova la sezione dedicata alle fonti archivistiche e bibliografiche utilizzate dall’autore. Esse si ritrovano puntualmente nel corpo del testo e non fanno altro che confermare la solidità della ricerca

http://www.esamizdat.it/rivista/2007/3/recensioni/brucciani1.htm

L’Ue volge ad est per rafforzare il domino atlantico.

Al vertice di Varsavia per la partnership orientale, l’Ue critica Ucraina e Bielorussia, ma tende la mano a Moldavia e Georgia.
Nella capitale polacca per l’occasione erano presenti i capi di Stato e di governo dei 27 Stati membri dell’Unione europea e dei sei Paesi ex-sovietici ai confini orientali dell’Ue – Armenia, Azerbaigian, Bielorussia, Georgia, Moldavia ed Ucraina – con cui è stato concluso l’Accordo di associazione il 7 maggio 2009 a Praga, nonché i vertici delle istituzioni politico-parlamentari e finanziarie dell’Ue. I lavori del summit sono stati aperti dal presidente del Consiglio europeo Herman Van Rompuy (nella foto).
Il vertice ha fatto il punto sul raggiungimento degli obiettivi stabiliti dai progetti di partnership, fondati sulla solita filastrocca dei valori democratici e dei diritti umani. Ritornelli utili a garantire il controllo su alcuni Stati che mantengono la propria sovranità nazionale ed economica rispetto al dominio economico-politico di Washington. Durante i lavori si è parlato anche dell’apertura dei negoziati sugli Accordi di associazione tra l’Ue, la Moldavia e la Georgia. Ma le tensioni non sono mancate, a causa delle controversie che oppongono l’Unione europea a Ucraina e Bielorussia. Quanto a Kiev, i tecnocrati Ue sono delusi per il trattamento giudiziario riservato all’ex primo ministro ed ex “golpista arancione”, Yulia Timochenko, sotto processo perché accusata di aver siglato nel 2009, senza autorizzazione del governo, accordi con la Russia sul gas dannosi per il Paese. Con il solito stile che li contraddistingue gli eurocrati preferiscono interferire nelle questioni interne di uno Stato sovrano per difendere gli interessi del mondo euro-atlantico e dei suoi alleati, nel caso ucraino della Tymoshenko, da sempre legata a doppio filo con Washington. L’Ue chiede infatti una soluzione del processo alla Tymoshenko e pone questa condizione per la firma di un accordo d’associazione con l’Ucraina, prevista per dicembre. Più pesante e complessa la questione bielorussa. L’Unione europea ha criticato severamente Minsk per gli arresti degli oppositori politici del presidente Alexander Lukashenko dopo la sua rielezione nel dicembre 2010. Dal canto suo Lukashenko ha inviato al suo posto un ambasciatore, creando molta irritazione a Bruxelles. Tra i 27 si rafforza l’ipotesi di imporre nuove misure contro Minsk, anche di carattere economico. Tra le novità è da menzionare l’intervista al presidente georgiano Mikhail Saakashvili pubblicata dal quotidiano Rzeczpospolita di Varsavia, che ha confermato come Tbilisi potrebbe impiegare dai cinque ai dieci anni ad entrare nell’Unione europea. “È importante per noi cominciare a integrarci nelle strutture europee. Questa cosa richiederà qualche anno”, ha detto Saakashvili, quantificando “tra cinque e dieci anni” il tempo necessario. “La Georgia – ha continuato il capo di Stato legato all’intelligence statunitense – si sviluppa così rapidamente che ci sarà un momento in cui l’Ue non potrà più negarci l’adesione. La nostra posizione di partenza è oggi migliore di quella della Bulgaria e della Romania all’epoca in cui quei Paesi lanciavano i loro negoziati per entrare nell’Ue”. È evidente che questa attività verso i confini orientali da parte dell’Unione europea non può risultare gradita alla Russia, che è consapevole dei pericoli connessi a tale strategia che mira a circondare la Federazione e i suoi confini di Paesi collusi con il mondo atlantico, strappandoli alla sua sfera di influenza. Una strategia quella europea che mira sì a rafforzare i già cospicui successi di questi anni sul piano della cooperazione, con scambi commerciali pressoché triplicati nell’arco di un decennio, ma anche a garantire il controllo politico-militare di queste aree per conto dell’impero a stelle e strisce.

http://www.rinascita.eu/index.php?action=news&id=10628

Negoziati in Transnistria, le due facce della medaglia.

Natalia Ghilaşcu

Si riaprono i negoziati tra la Repubblica di Moldavia e la regione separatista della Transnistria, malgrado le posizioni delle parti rimangano distanti. A complicare ulteriormente la situazione l'ambigua posizione tenuta dalla Russia

Chişinău, capitale della Repubblica moldava, e Tiraspol, capitale de facto della regione separatista della Transnistria, rilanceranno i negoziati ufficiali entro fine anno. La decisione è stata adottata congiuntamente dalle parti in occasione di colloqui svoltisi a Mosca il 21 settembre scorso. I negoziati formali per la risoluzione del conflitto territoriale erano sospesi dal 2006, ma ora le parti sembrano guardare con ottimismo alla possibilità di un nuovo accordo.

Piccoli passi.

Secondo Eugen Carpov, vice-primo ministro ed ex ambasciatore moldavo a Bruxelles, i negoziati non saranno facili, vista la necessità di ratificare nuove decisioni e documenti. “Il nostro governo ha la propria agenda e una visione complessa dei negoziati a venire. Spero che un altro incontro si possa tenere durante la presidenza lituana dell'OSCE”. La presidenza lituana ha infatti invitato le parti ad avviare i negoziati ufficiali a Vilnius in novembre. Carpov ha annunciato che ogni parte dovrà arrivare preparata all'incontro e che altri incontri tecnici si terranno sia a Tiraspol che a Chişinău.
Il compito più difficile sarà trovare un compromesso fra posizioni opposte. Chişinău offre alla Transnistria l'autonomia all'interno della Repubblica, mentre Tiraspol punta all'indipendenza e forse all'annessione alla Federazione russa. Secondo il politologo Sergey Sirokov, solo il dialogo può avvicinare le controparti. “Trovare modelli di risoluzione non è facile, entrambe le regioni hanno bisogno di stabilità politica ed entrambe sono in periodo elettorale”.

In attesa del voto

Molti esperti sono scettici sull'effettivo rilancio dei negoziati per fine anno. La campagna elettorale non è il periodo migliore per avviare i negoziati ufficiali. In Transnistria in 500.000 andranno al voto per le presidenziali l'11 dicembre prossimo, mentre in Moldavia continua la crisi di governo: nessun presidente è riuscito ad ottenere la maggioranza in Parlamento nelle ultime due elezioni. L'assenza di un governo è fra le ragioni che hanno finora portato Tiraspol a rifiutare i negoziati.

Il ruolo della Russia

Si profila incerta la rielezione di Igor Smirnov, presidente de facto della Transnistria, visto l'appoggio ufficialmente dichiarato dal partito russo di governo “Edinaja Rossija” al contendente Anatol Kaminski. Dopo la visita a Mosca di quest'estate, Kaminski ha dichiarato che la Federazione russa aveva stanziato per la Transnistria due milioni di dollari, a titolo di aiuti umanitari per l'integrazione delle pensioni di anzianità.
La posizione ufficiale russa ha sempre sostenuto la necessità di rispettare l'integrità territoriale della Repubblica moldava, ma più recentemente Vladimir Putin ha mandato messaggi di sostegno al candidato Kaminski. Secondo il politologo Petru Bogatu, il contenuto della lettera è più controverso del gesto stesso: si parlerebbe di un'ambiziosa strategia di sviluppo per la Transnistria entro il 2015, con garanzie di sostegno da parte della Federazione russa. La lettera ha sollevato le reazioni del mondo diplomatico: le autorità moldave hanno messo in guardia la Russia sulle implicazioni delle mire separatiste sui negoziati.
In seguito a colloqui informali fra Filat e Smirnov tenutisi in Germania il 9 settembre scorso, il presidente della Commissione elettorale della Transnistria ha chiesto all'ambasciata russa a Chişinău di controllare le visite dei politici russi che appoggiano apertamente Anatol Kaminski, dato che la legge proibisce ai rappresentanti di altri Paesi di fare campagna elettorale.

Smirnov e Filat

Durante i colloqui in Germania, il leader di Tiraspol Igor Smirnov ha dichiarato che, a prescindere dai futuri risultati elettorali, i negoziati ufficiali saranno avviati solo su un piano di equità giuridica: "Non abbiamo mai fatto parte della Repubblica moldava e non siamo disposti a discutere l'integrazione territoriale. Non è questo il nostro problema, se non per i cittadini moldavi. Ogni tentativo di mettere questo in agenda equivale a far fallire i negoziati”.
Vlad Filat, primo ministro moldavo, ha presenziato ai colloqui in Germania. Una novità dato che in precedenza era noto per il suo approccio a base di “football diplomatico” verso il leader separatista mentre si trovava a disagio nei faccia a faccia: “Non è facile andare nel tuo stesso Paese attraversando il confine su macchine blindate, ma andrei anche sulla Luna se servisse a risolvere il conflitto e reintegrare il Paese”, ha dichiarato in un'intervista a Hotnews.

La comunità internazionale.

Secondo Iurie Leanca, ministro degli Esteri moldavo, il conflitto congelato non è più un problema di Mosca, ma di tutta la comunità internazionale: “Il problema non è solo nelle mani di Chişinău e Tiraspol, ma trascende i confini nazionali. Abbiamo chiesto alla Russia di agire in qualità di donatore e sostenere interventi sociali in Transnistria. Il 15% dei fondi europei che riceviamo va alla parte orientale del Paese. Non è colpa nostra se loro li rifiutano con motivazioni strumentali, come presunti rischi per la sicurezza nazionale della Transnistria”, ha dichiarato a Radio Free Europe.
La Federazione russa offra alla Transnistria sconti del 30% sul gas e finanzia il 15% delle pensioni. A prescindere dalle varie influenze esterne sulla regione, l'alto rappresentante UE Catherine Ashton ha incoraggiato lo svolgersi dei prossimi negoziati in formato 5+2, con UE e USA nel ruolo di osservatori. Questo, insieme alla mediazione di Ucraina, Federazione russa e OSCE, dovrebbe portare a misure pacifiche e a lungo termine per la risoluzione del conflitto. Eugen Carpov ha dichiarato a Radio Moldova che UE e USA potrebbero passare da osservatori a mediatori: “Visto il ruolo e l'importanza di questi due attori, sarebbe giustificabile portare il loro status alla pari con il resto dei partecipanti al negoziato”.
http://www.balcanicaucaso.org/aree/Transnistria/Negoziati-in-Transnistria-le-due-facce-della-medaglia-103811

Intrigo atomico internazionale: contrabbando di uranio nello stato-mafia della Transnistria.

Umberto Mazzantini

Secondo l'Associated Press, un gruppo internazionale di investigatori, dopo aver svolto indagini quest'estate in Moldova, ha scoperto che un cartello criminale sta cercando di vendere Highly enriched uranium (Heu, uranio altamente arricchito) di origine russa ad acquirenti in Nord Africa.
Global security newswire sottolinea che «La notizia arriva dopo che la Russia ha accettato di installare attrezzature di rilevamento delle radiazioni in tutti i suoi posti di frontiera». La portavoce della Procura generale della Moldova, Maria Vieru, ha detto che «Le autorità ritengono che almeno un chilo di uranio altamente arricchito sia ancora nelle mani dei criminali».
Le autorità moldave pensano che l'uranio sia passato per la Transnistria, un piccolo territorio ai confini con l'Ucraina, dichiaratosi indipendente dalla Moldova, che chiede l'annessione alla Russia e che conserva tutta la vecchia simbologia sovietica, ma in realtà è un vero mafia-Stato e un paradiso per i contrabbandieri di armi e droga.
L'Ong norvegese-russo Bellona evidenzia che «Anche se la quantità in generale è una frazione di quanto sarebbe necessario per costruire una bomba, gli investigatori internazionali la indicano come una nuova prova che un mercato nero di materiali nucleari provenienti da siti poco protetti nella ex Unione Sovietica è ancora attivo».
Fonti del governo Usa hanno detto all'Ap che i moldavi stanno aiutando il team di investigatori internazionali nella ricerca di un russo che sarebbe il capobanda e di un nordafricano che si crede sia il rappresentare degli acquirenti e che è fuggito dalla Moldova. Ma la vicenda è ammantata di mistero: nessuno dei sospetti è stato pubblicamente identificato dalle autorità che non hanno voluto nemmeno dire da quale Paese del Nord Africa venisse l'acquirente, si sa solo che è sposato con una moldava.
In un rapporto pubblicato il 27 settembre, il senatore Usa Richard Lugar, senior member del Senate foreign relations committee, si dice preoccupato per i collegamenti col Nord Africa, dato che gruppi terroristici come Al Qaeda del Maghreb islamico operano nella regione: «Se l'esistenza di un intermediario legittimato (o di un intermediario) proveniente da una regione con una storia di cellule terroristiche fosse confermata, allora il caso sarebbe sostanzialmente molto più allarmante rispetto ad altre recenti intercettazioni di materiale fissile, dato che gli agenti ufficiali sono gli unici potenziali acquirenti».
Lugar non è l'ultimo arrivato: ha guidato gli sforzi globali per mettere in sicurezza il materiale nucleare in particolare nei Paesi dell'ex Unione Sovietica. Insieme all'ex senatore democratico Sam Nunn ha realizzato la Cooperative threat reduction initiative (Ctr) controllata dal Pentagono che ha già demolito migliaia di missili nucleari, bombe e sottomarini atomici dismessi. Ma il segnale che arriva dalla Moldova aumenta le preoccupazioni dei funzionari della Ctr che cercano di impedire il contrabbando nucleare che approfitta della corruzione in Russia e dei bassi livelli di sicurezza dello stoccaggio di materiali nucleari.
Secondo l'AP, «Gli Stati Uniti, le Nazioni Unite e la Moldova stanno lavorando insieme sulle indagini sul contrabbando di uranio». A giugno agenti moldavi che erano stato addestrato dagli americani hanno condotto una "sting operation" infiltrandosi nella ribelle Transnistria (che pullula di militari del contingente di "pace" russo, evidentemente in altre faccende affaccendati) ed ha acquistato una piccola quantità di uranio, intercettando così l'acquirente nordafricano. L'operazione ha portato all'arresto di 6 persone e al sequestro di 4,4 kg di uranio che erano stati offerti al prezzo "promozionale" di 600.000 dollari.
Secondo il rapporto Lugar il venditore aveva a disposizione ulteriori 9,9 chilogrammi di Heu, ad un prezzo di 31 milioni di dollari, cioè un terzo dell'Heu necessario per costruire un'arma nucleare. Bellona sottolinea che «Non è chiaro se il gruppo di trafficanti avesse veramente accesso a tale uranio o a molto di più». Quello che si sa è che uno degli arrestati nella sting operation di giugno è un avvocato di Chisnau, la capitale della Moldavia e che la perquisizione della sua abitazione ha trovato in un computer gli elementi che provano che la banda di criminali nucleari aveva cercato acquirenti per l'uranio in Nord Africa. La polizia moldava ha anche trovato le fotocopie dei passaporti di un nordafricano e dei russi ancora ricercati.
L'Onu e gli Usa hanno confermato che l'uranio che è sequestrato è riconducibile a impianti di arricchimento russi, anche se non dicono di quali si tratti. Secondo l'AP, «Un nuclear forensics team analizzerà l'ossido di uranio, il che fornirà una identificazione che potrà essere confrontata con gli stock di uranio esistenti in Russia».
La cosa è molto imbarazzante per i russi e gli americani che hanno firmato accordi per il riprocessamento dell'Heu militare sovietico, ma anche per l'Ucraina che con gli Usa ha sottoscritto lo stesso accordo solo un paio di giorni fa e che è la frontiera orientale della Transnistria, visto che quella occidentale è (teoricamente) blindata dai moldavi che hanno stretto un cordone sanitario intorno alla repubblica russofona ribelle.
Il rapporto Lugar spiega che i voli dalla Transnistria non possono essere controllati e, mentre la sorveglianza ai confini tra il territorio separatista e la Moldova sembra corretta, i confini con l'Ucraina sono "porosi". Inoltre Lugar chiede azioni immediate per migliorare la sicurezza degli impianti nucleari in Russia, cioè quelli che Vladimier Putin pochi giorni fa ha dichiarato «I più sicuri del mondo».
Olli Heinonen, ex ispettore dell' International atomic energy agency, ha detto all'AP che l'uranio potrebbero provenire da reattori di ricerca russi, che sono meno sorvegliati degli impianti militari. Ma le grandi quantità di Heu alle quali sembrano avere accesso i gruppi criminali sembrano suggerire che possono accedere anche agli stock militari, d'altronde già "violati" in altre occasioni dopo il crollo dell'Urss.
La cosa incredibile è che, mentre viene fuori questo giallo atomico internazionale, né il governo russo né il monopolista nucleare di Stato Rosatom società, né il ministro della difesa russo abbiano detto una parola sui dettagli delle indagini che coinvolgono così pesantemente la sicurezza interna della Russia, quella dei suoi impianti nucleari militari e civili e la strana politica estera di Mosca che sostiene uno stato-mafia fantasma come la Transnistria.
http://www.greenreport.it/_new/index.php?page=default&id=12534

Kalman Mizsei: „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”.

---

Interviu Info-Prim Neo cu ex-Reprezentantul Special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, din ciclul „Moldova-20! Încotro?”

 Stimate Domnule Ambasador, intenţionăm să plasăm interviul cu D-voastră la rubrica noastră permanentă „Moldova-20! Încotro?”. Vă rog să ne ajutaţi să ne privim pe noi, cei care locuim acum în Republica Moldova, ca şi cum dintr-o parte. Mi se pare că o mai bună candidatură în acest scop ar fi greu de găsit, dat fiind faptul că D-voastră sunteţi deja o persoană fără „conflict de interese” în raport cu Moldova, dar sunteţi şi persoana care cunoaşte foarte bine Moldova, păstrează un interes viu pentru Moldova. Am dreptate dacă spun despre interesul D-voastră informal şi omenesc faţă de Moldova? 

- Într-adevăr, eu păstrez interesul pentru Moldova. Aş putea să vă povestesc o istorioară în legătură cu acest lucru. Aşa s-a întâmplat că unul dintre colegii mei părăsea Moldova în legătură cu încheierea misiunii sale diplomatice şi, la cina în onoarea sa, ambasadorul german de pe atunci a spus o astfel de frază: „Diplomaţii nu doresc întotdeauna să vină cu serviciul în Moldova, pentru că aceasta ar fi cea mai săracă ţară din Europa, dar dacă vin şi lucrează aici, atunci nu mai doresc să plece”. Este un adevăr absolut, în special pentru acei care au lucrat atât de intens cu Moldova, precum am făcut-o eu. Astfel de oameni nu vor mai putea să se dezică niciodată de atitudinea pozitivă şi de sentimentul responsabilităţii, dacă doriţi, faţă de această ţară. Omul doreşte s-o ajute şi în continuare, dacă poate.

- Aşadar, unde a ajuns Republica Moldova la cea de a 20-a aniversare a Independenţei sale, în ce port, este oare acesta un port?
- Cred că Moldova a ajuns destul de departe, dar acesta nu este nici pe departe un port. Moldova este încă în calea multor vânturi deschise. Ea a devenit pe neaşteptate o ţară independentă cu 20 de ani în urmă ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, a unui mare imperiu. În opinia mea, nimeni nu s-a aşteptat la aşa ceva. Moldova a avut posibilitatea de a se dezvolta în mod independent, dar, pe de altă parte, amplasarea sa geografică nu era atractivă. De exemplu, ţara mea, Ungaria, se afla pe atunci la frontiera cu Uniunea Europeană, lângă Austria, care se dezvolta cu ritmuri foarte dinamice. Pe atunci exista deja prima autostradă Budapesta-Viena, poate că încă nu era finalizată, dar exista o legătură foarte bună cu pieţele. Noi am avut, de asemenea, mari provocări geografice, de exemplu, războaiele în fosta Iugoslavie. În Moldova nu a existat nici infrastructură, nici pieţe mai apropiate, nici tradiţii de constituire a statului independent. Ungaria a fost, totuşi, timp îndelungat o ţară independentă, posibil că pe timpul sovietic independenţa aceasta a fost foarte limitată, dar ea poseda totuşi atribute ale unei ţări independente. Moldova nu a fost niciodată în epoca modernă o ţară independentă. Iată de ce Moldova s-a confruntat cu mult mai multe greutăţi decât chiar Ungaria, dar Ungaria le-a avut multe.

- Care ar putea fi considerate cele mai importante realizări ale Moldovei în această perioadă, există asemenea realizări?

- Cea mai importantă realizare o constituie faptul că pe parcursul acestor 20 de ani Moldova a menţinut organizarea democratică a statului şi lucrul acesta este foarte important. În afară de scurta perioadă de război civil din anii 1991-1992, în Moldova a existat o cultură politică neagresivă şi aceasta este, de asemenea, foarte şi foarte important. Desigur, au existat proteste, a existat luptă politică, dar totul a fost în mod paşnic. Pentru un astfel de stat tânăr, pentru o astfel de democraţie tânără, pentru o ţară atât de săracă, în opinia mea, acestea sunt realizări substanţiale şi neaşteptate.

- Dar care au fost cele mai mari nereuşite, erori, dacă au fost, desigur?

- Omul trebuie să întrebe în mod direct, de ce ţara cu oameni atât de talentaţi este cea mai săracă ţară din Europa, iar cota produsului intern brut anual pe cap de locuitor este cu mult mai mică decât în multe ţări din Africa? Trebuie să vă întrebaţi direct, deşi aceasta este o întrebare incomodă.

Există două aspecte ale răspunsului la această întrebare: ce a depins de Moldova şi ce nu a depins de ea? Pe de o parte, după cum am menţionat, Moldova nu este atractivă din punct de vedere geografic şi de aceea ea nu a fost ajutată de capitalul străin, cum au fost ajutate Ungaria, Polonia, Cehoslovacia. Când la noi se demola industria socialistă, în scurt timp după aceasta au apărut investiţiile străine, care ne-au ajutat să valorificăm în mod chibzuit resursele umane. La dumneavoastră, din păcate, nu s-a reuşit acest lucru şi consider că din cauza că sunteţi departe de pieţe şi că nu a existat infrastructura. Ca rezultat, în Moldova au fost pierdute anumite deprinderi profesionale, cu regret, pentru totdeauna, ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre ţările Europei Centrale sau despre statele baltice. Însă, pe de altă parte, este necesar să menţionăm că la dumneavoastră nu a existat niciodată o politică economică suficient de consecventă şi bună, pentru a compensa acest neajuns extern cu reforme economice liberale, cum face Georgia, de exemplu, în ultimii ani, şi cu edificarea infrastructurii. De exemplu, dacă este vorba de un lucru atât de simplu ca drumurile, există foarte puţine drumuri reconstruite, deşi şi structurile financiare internaţionale, şi Uniunea Europeană, şi SUA sunt gata să ajute. De aceea, vorbind despre neajunsuri, trebuie să vorbim de lacunele, legate de reforme şi de funcţionarea statului, în care domenii, la părerea mea mea, este necesar să se corecteze foarte multe.

- Este vorba despre o voinţă politică insuficientă a guvernanţilor noştri de ieri şi de azi ?

- Este vorba despre aceasta, dar şi despre mentalitatea administrării, care se caracterizează încă prin multe aspecte ale fostei mentalităţi sovietice. Este necesară o administraţie puternică, nu în sensul de a menţine puterea cu orice preţ, dar orientată puternic asupra reformelor. De exemplu, îmi amintesc cum Leszek Balcerowicz începea în anii 80-90 ai secolului trecut reformele în Polonia. El nu avea scopul de a menţine puterea, ci de a moderniza Polonia. Aici este marea diferenţă şi importanta diferenţă. Şi eu cred că în acest sens clasa dumneavoastră politică nu este prea bine determinată şi nu a dus reformele până la capăt.

- Ce am putea aştepta în continuare să se întâmple în destinele Moldovei, încotro se îndreaptă ea, ce depinde de ea, de cetăţenii săi şi ce depinde de „mai marii” acestei lumi?

- Chiar dacă nu aş fi fost Ambasador al Uniunii Europene, trebuie să o spun fără ocolişuri: eu sunt absolut convins că şansa de modernizare a Moldovei ţine de integrarea europeană. Dar această şansă nu se va realiza de la sine, pentru aceasta trebuie să facă mai mult atât Uniunea Europeană, cât şi Moldova. Uniunea Europeană trebuie să facă mai bine trei lucruri: 1. Negocierile în problema comerţului liber trebuie să se desfăşoare mai intens, pentru că negocierile oficiale nici nu au demarat, iar Uniunea Europeană trebuie să fie în acest sens mai operativă şi mai hotărâtă; 2. Regimul fără de vize; 3. Funcţionarii de la Uniunea Europeană trebuie să cunoască mai amănunţit, mai profund de ce reforme are nevoie Moldova, pentru a accelera modernizarea, iar de la Moldova să aştepte reforme puternice şi concrete, fără mari compromisuri. Dar şi Moldova trebuie să facă mai multe. În ultimii ani, în activitatea diplomatică a Moldovei se observă o orientare europeană puternică şi aceasta este foarte bine. Totodată, este important ca şi reformele interne să fie tot atât de puternice ca şi orientarea europeană externă. Aş putea compara procesele actuale din România şi din ţările fostei Iugoslavii. În timpul socialismului, fosta Iugoslavie era mult mai dezvoltată. Dar pentru că pe teritoriul său au avut loc războaie, iar România a fost cu mult mai insistentă în procesul de integrare europeană şi în reformele interne, actualmente ea se prezintă, cu toate neajunsurile pe care le are, mult mai atractivă şi în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii în ansamblu, şi în infrastructură, şi în business. Şi de aceea, cu toate că Europa are foarte multe neajunsuri, forţa transformatoare a Europei constituie pentru viitor cel mai puternic izvor de modernizare a Moldovei.

- Cum caracterizează Republica Moldova şi pe oamenii săi din perioada de independenţă apariţia, existenţa şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean?

- Întâi de toate, aceasta este încă o problemă care complică dezvoltarea Moldovei. Trebuie realizată concilierea în problema transnistreană, trebuie să fie unificată ţara. Dar cum să fie unificată, aceasta este o provocare enormă. Există câteva genuri de resurse în acest sens. Mi-am bazat activitatea în perioada mandatului meu în Moldova în conformitate cu una dintre ele: măsurile de consolidare treptată a încrederii, de construire a podurilor între cele două părţi ale societăţii cândva unice. A doua resursă: trebuie desfăşuraţi negocierile. Formatul „5+2” este un format înţelept, pentru că la el participă toate părţile puternic interesate. România participă prin intermediul Uniunii Europene, în rest, participă toate părţile. Se cere înţelepciunea Guvernului dumneavoastră, a statului dumneavoastră, pentru ca prin intermediul măsurilor de încredere să convingeţi regiunea transnistreană, jumătate de milion de oameni care trăiesc acolo, de altfel, foarte sărac, că la ei se gândeşte cineva. Trebuie să remarc cu toată sinceritatea că guvernul moldovean nu a fost destul de consecvent în acest sens. Există multe exemple că recunoaşterea formală a măsurilor de consolidare a încrederii cu Transnistria, încurajate de UE, nu este urmată de acţiuni concrete. Este aproape ca şi în cazul cu orientarea proeuropeană: cuvintele sunt potrivite, dar trebuie să vedem acţiuni mai efective. Şi, desigur, Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult. Direcţiile generale, despre care am spus mai sus, se referă şi la Transnistria. Dacă există comerţul liber, dacă există regimul fără de vize, va fi cu mult mai uşor de reintegrat ţara. Desigur, există un anumit minimum, care urmează a fi asigurat în cadrul reglementării transnistrene. Este vorba de democratizarea Transnistriei şi de o atare reglementare care să nu complica şansele Republicii Moldova, ale malului drept, la integrarea europeană.

Se vorbea foarte des atunci pe când eram Reprezentant Special al Uniunii Europene că cheia reglementării transnistrene se află la Moscova. Eu am considerat întotdeauna că există trei chei, există chei şi mai mici, dar cheile mari se află şi la Moscova, şi la Bruxelles, şi la Chişinău.

- La începutul lunii curente şi la începutul rubricii „Moldova-20! Încotro?” Agenţia Info-Prim Neo a publicat un comentariu, prin care a încercat să acrediteze ideea că Moldova are nevoie să legifereze orientarea europeană pe cale constituţională în calitate de vector al dezvoltării ţării. Această prevedere constituţională urmează să garanteze ireversibilitatea procesului de modernizare a ţării, să calmeze spiritele politice care sunt gata să iasă din maluri, cu consecinţe imprevizibile, să restabilească în societatea moldovenească atmosfera de linişte şi toleranţă socială. Mai simplu cred că am putea să ne exprimăm astfel: „Independenţă avem, dar ce facem mai departe cu ea, încotro mergem?” Ce credeţi despre această idee?

- Simbolica aceasta este pentru mine un pic cam sovietică. Eu nu cred că integrarea europeană constituie o prerogativă a Constituţiei. Integrarea europeană există atunci când există un consens între forţele politice în privinţa integrării europene. Dacă cineva va fixa acest lucru în Constituţie, iar mai apoi majoritatea politică va fi împotrivă, integrare europeană nu va exista. Iată de ce consider că este vorba de infantilism politic, chiar dacă acest slogan este ademenitor. Ceea ce se cere acum de la dumneavoastră, este să munciţi asupra unor reforme concrete, care sunt importante pentru integrarea europeană, trebuie să găsiţi un consens politic în ceea ce priveşte integrarea europeană. De altfel, după mine, un asemenea consens există, deşi în timpul campaniilor electorale se manifestă uneori puţin populism contra acestui lucru. Dar, în general, eu consider că toate forţele politice ştiu şi conştientizează că cea mai bună garanţie pentru dezvoltarea Moldovei este integrarea europeană. Sunt necesare şi activitate politică, şi reforme, iar Constituţia nu trebuie să aibă un caracter maximalist. O Constituţie bună este una scurtă şi minimalistă.

- Dumneavoastră nu aţi încercat să găsiţi, pentru sine, o definiţie, care ne-ar ajuta să înţelegem ce prezintă astăzi Republica Moldova şi poporul Moldovei? În sensul definiţiei din dicţionare, care să fie clară pentru toată lumea? Republica Moldova poate fi înţeleasă de toţi acum?

- De obicei, oamenii consideră că există un adevăr simplu şi un adevăr univoc. Ceea ce am descoperit eu în Moldova este că, deşi ţara dumneavoastră este mică şi, din păcate, una dintre cele mai sărace din Europa, totuşi politica în Moldova, inclusiv problematica transnistreană, este destul de complicată. Esenţa acestei probleme constă în faptul că nu există o definiţie puternică a identităţii Moldovei, cum există, de exemplu, identitatea Franţei sau, să zicem, a Rusiei, sau a altor ţări, unde este mult mai profundă istoria naţională de stat. Un factor foarte bun pentru Republica Moldova este că aici coabitează oameni diferiţi, diferite limbi, în afară de cea de stat, de aceea unii întreabă câte odată despre identitate. Şi totuşi, în ultimii 20 de ani în Moldova s-au consolidat şi identitatea, şi statalitatea şi de aceea acum s-ar putea răspunde cu mult mai ferm, ce prezintă Republica Moldova?

- Cu ce Vă ocupaţi D-voastră acum, are aceasta vreo tangenţă cu Moldova?

- Actualmente, mă ocup la Institutul Societăţii Deschise de o problemă foarte complicată, din nou de o problematică foarte complicată, de integrare socială a romilor din ţările Europei Centrale şi de Est. Aceasta vizează şi Moldova pentru că şi aici sunt, de asemenea, romi. La ora actuală ne ocupăm mai mult de ţările Uniunii Europene şi din Balcani, dar pe viitor intenţionăm să ne concentrăm mai mult pe Europa de Est, în primul rând, asupra Moldovei şi Ucrainei.

Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo

Sursa: www.info-prim.md