Dumitru Diacov, preşedinte al Parlamentului RM între anii 1998-2001:
- Dle Diacov, lucrând în anii 1988-1989 la Departamentul relaţii externe al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist al URSS, cred că ştiţi mai bine ce se întâmpla în culisele puterii sovietice. Prin „perestroika”, Gorbaciov şi-a dorit reformarea sistemului sau distrugerea imperiului?
- Am lucrat la CC, în secţia care se ocupa de ţările socialiste. Încă în 1988, la o adunare de partid, aflându-mă alături de câţiva consultanţi ai lui Gorbaciov, i-am auzit vorbind despre posibile divizări în interiorul partidului. Unul dintre şefii mei era Rafael Fiodorov, fost ambasador al URSS în Germania, care se arăta foarte revoltat de tendinţa de unificare a Germaniei. Fiind împărţiţi în diferite curente, între noi erau discuţii atât de dramatice, încât, după una dintre ele, Fiodorov a fost dus la spital, unde a decedat. Despre căderea URSS se discuta la fumat, la un pahar de vorbă, însă toţi se gândeau mai degrabă la o reformare politică a Uniunii. Perestroika s-a transformat în mişcări naţionale la periferiile URSS şi s-a ajuns la ceea ce avem astăzi. Prăbuşirea sistemului a creat un vid în privinţa autoorganizării noilor state. În RM, nimeni n-a fost pregătit să preia o ţară nouă şi s-o guverneze eficient din prima zi. De aici au şi apărut greşelile inerente acelei perioade.
„Nu cred că am avut o clasă politică revoluţionară”
- RM a dat dovadă de curaj sau s-a conformat situaţiei, declarându-şi independenţa tocmai la 27 august 1991, când URSS deja se ruina?
- Am impresia că RM s-a acomodat situaţiei. Nu cred că am avut atunci o clasă politică revoluţionară. Mai degrabă poporul a constrâns-o să ia decizii clare.
- În timpul revoluţiei române, aţi fost şeful Agenţiei TASS la Bucureşti. A avut Kremlinul vreo influenţă asupra evenimentelor din România?
- Relatam din Piaţa Palatului, dar n-am văzut ruşi care să influenţeze lumea. Cred că vorbele despre implicarea Moscovei sunt speculaţii. Revoluţionarii mai activi se lăudau că meritul e al lor, pe când ceilalţi nu-i iubeau pe primii şi le reproşau că au fost dirijaţi de ruşi. Deputaţii Sovietului Suprem al URSS îl întrebau atunci pe Gorbaciov ce se întâmplă în „România frăţească” şi el le spunea că ambasada îl informează într-un fel, iar TASS – în alt fel. Lucrătorii ambasadei erau mai precauţi şi ministrul consilier ne avertiza că Ceauşescu se va întoarce şi primii vom fi spânzuraţi noi.
- Totuşi, după revoluţie, la Bucureşti se pare că au venit la putere aceiaşi comunişti…
- Iliescu era unul din personajele foarte populare în România. Era „disidentul numărul unu”, care se vedea ca oponent al lui Ceauşescu. Nu ştiu dacă Iliescu a fost printre organizatorii sau profitorii revoluţiei, dar faptul că revoluţionarii l-au ales ca pe un om cu experienţă şi autoritate, ca pe simbolul rezistenţei anticeauşiste este absolut obiectiv.
- Cum se explică, după dvs., faptul că România e singura ţară ex-socialistă care şi-a ucis conducătorul?
- Nu ştiu. Mai ales că l-au ucis de Crăciun, ceea ce m-a mirat mult. Pe urmă, am presupus că poate într-adevăr execuţia a fost dirijată. Până la 25 decembrie, atâta timp cât Ceauşescu era viu, s-a împuşcat foarte mult în România şi se tot auzea că vin teroriştii, dar după execuţie s-a făcut linişte. Poate că cineva invizibil, care a controlat revoluţia, s-a gândit la asta.
- Unii istorici români afirmă că, la ultima întâlnire dintre Gorbaciov şi Ceauşescu, liderul sovietic i-ar fi spus omologului său că n-ar vrea să creadă că-l vede pentru ultima dată.
- Fiind la CC, am citit aproape toate notele informative despre discuţia celor doi, dar nu confirm lucrul acesta. Într-adevăr, discuţia lor a fost destul de tensionată, fiind axată pe refuzul lui Ceauşescu de a face reforme şi pe reproşurile sale către Gorbaciov că îi pune pe alţi lideri ai statelor socialiste în situaţii incomode. Nu am auzit nimic despre ceea ce spuneţi.
„Am fi putut să mai avem o autonomie”
- Cum apreciaţi decizia lui Iliescu de a semna, în 1991, tratatul sovieto-român? Să fi fost o garanţie din partea României că nu se va uni cu Moldova?
- Cred că Iliescu a făcut o încercare de a normaliza relaţiile româno-sovietice. L-am auzit cu urechile mele pe premierul Petre Roman cum regreta că, după revoluţie, antisovietismul i-a adus defavoruri României, care avea o industrie strâns legată de piaţa estică. Iliescu, care învăţase la Moscova, s-a ferit întotdeauna de contacte vizibile cu Rusia, ca să nu fie învinuit de promovarea unei politici proruse. Dar el înţelegea că România nu poate fi izolată de Rusia, deoarece complexul petrolier sovietic era aprovizionat cu utilaje româneşti. Cred că într-adevăr erau discuţii şi în ceea ce priveşte dorinţa Moscovei ca Bucureştiul să fie cât mai neutru vizavi de Chişinău, aşa cum România şi-a dorit ca poziţia Rusiei să fie mai neutră în această zonă. Noi însă n-avem niciun interes ca România şi Rusia să se bată din cauza noastră.
- Chişinăul putea să evite conflictul transnistrean?
- E greu să judecăm, dar cred că, printr-o politică mai înţeleaptă, acest lucru era posibil. Noi am fost aproape de declanşarea unui conflict similar în anii 1998-1999, când Taraclia se vroia judeţ. Dacă nu făceam un compromis, Taraclia n-ar fi participat la alegerile locale şi aveam să provocăm conflictul. Eu mi-am asumat răspunderea să le acordăm statut de judeţ şi ei s-au liniştit. Deci, evitarea agravării spiritelor te ajută să soluţionezi conflictele.
- Eliberarea lui Smirnov de către Snegur a fost o greşeală?
- Nu Snegur trebuia să-l elibereze. Trebuia să fie dusă ancheta până la capăt. Consolidarea lui Smirnov şi a sistemului pe care-l avem astăzi se datorează, cred, şi acelui episod.
- Am putea astăzi să-i convingem pe ruşi să-şi retragă armata din RM?
- Of… Armata rusă o să plece atunci când vom deveni un stat independent din toate punctele de vedere. Nu cred că Rusia are mare dorinţă să ducă în spate această Transnistrie, dar dacă noi o zădărâm, ea ne demonstrează că e mai puternică. Trebuie să înţelegem că Ucraina, România şi Rusia au interese în zonă. Noi urmează să le identificăm şi să venim cu interesele noastre, care să prevaleze şi să creăm o zonă de echilibru. Eu nu-i înţeleg pe „eroii”, care sunt gata să declare război oricui. Dacă divizezi oamenii pe criterii naţionale, nu faci nimic, trăieşti în mizerie şi te complaci în aceasta. Arătaţi-mi ţara care poate să prospere cu o astfel de atmosferă internă.
„Dacă clasa politică nu ne era formată din zootehnicieni, puteam fi o altă ţară”
- Cât de corectă a fost decizia preşedintelui Snegur de a semna acordul de aderare la CSI? Credeţi că această uniune a fost creată doar din interese economice sau este o încercare a Moscovei de a-şi menţine controlul politic în spaţiul ex-sovietic?
- Şi această interpretare este legitimă. Cred că CSI a fost inventat pentru transferul paşnic de la URSS la un sistem de state independente şi pentru evitarea convulsiilor inerente unui asemenea proces. Este foarte primitivă ideea că transferul se putea de făcut într-o noapte. Am aflat de la unii diplomaţi, inclusiv americani, că SUA şi Europa erau în stare de alertă în acele zile, întrebându-se dacă ţările ex-sovietice nu vor intra în război. Numai cât de delicată a fost problema Rusiei cu Ucraina şi Belarus, care erau împânzite cu arme nucleare! Şi la noi era armament mult. Se căuta o soluţie juridică pentru a rezolva aceste probleme. Sovieticii şi-au retras repede armatele din Ţările Baltice, pentru că acolo a existat o poziţie foarte clară a Occidentului. Însă RM nu s-a bucurat de solidaritatea europeană. Este uşor să îndemni oamenii să fie patrioţi, dar ce ai să faci când ţi se va închide robinetul la gaze, iar un nene din Bruxelles îţi va spune: „Nu vă certaţi cu ruşii, fiindcă noi nu vrem să ne certăm cu ei din cauza voastră!”. Snegur nu a avut o soluţie mai bună la acel moment. Fireşte, politicienii din RM ar fi putut să se autoorganizeze, ca să aibă mai mult de câştigat, inclusiv din divizarea patrimoniului. Dacă clasa politică nu ne era formată din zootehnicieni şi agronomi, puteam fi o altfel de ţară. Dar e uşor să fii deştept de la distanţă…
- Şi dvs. aţi intrat în parlament în 1994 pe lista PDAM, adică a zootehnicienilor…
- Eram o persoană venită şi mulţi se uitau la mine chiorâş. Oamenii cu experienţă nu erau priviţi cu ochi buni la noi. N-am fost niciodată membru al partidului, ci doar al fracţiunii PDAM, pe care, apropo, n-am părăsit-o. Deşi, la finele lui 1996, am creat Mişcarea „Pentru o Moldovă Democrată şi Prosperă” (PMDP), n-am vrut să contribui la divizare în parlament.
- În ce măsură Kremlinul influenţa viaţa politică din RM?
- Influenţa Moscovei, a Washingtonului sau a Bucureştiului nu a avut niciodată un caracter preponderent. În mare parte, deciziile importante se luau aici. Se vorbeşte că Voronin nu a semnat memorandumul Kozak-2 la indicaţia Occidentului, dar amintiţi-vă câte indicaţii ale Europei au fost neîndeplinite de către Voronin. Cred că meritul Occidentului a fost doar de a-i lămuri dlui Voronin ce se va întâmpla dacă va semna documentul. Şi eu am avut situaţii când Moscova, Washingtonul sau Bucureştiul îmi recomandau nişte lucruri, dar decizia o luam noi. E adevărat că, în primii ani de independenţă, eram mai sovietici. Şi românii, după revoluţie, se numeau „tovarăşi”, până când şi-au dat seama că Ceauşescu nu mai e. Sigur că o ţară ca RM, care nu stă bine pe propriile picioare, întotdeauna depinde de factorul extern, având o economie dependentă. Totuşi, dacă facem o comparaţie cu anii trecuţi, vedem că ponderea UE în comerţul extern al RM este foarte mare deja. Şi ponderea comerţului cu Rusia se menţine mare deoarece luăm de acolo resursele energetice. Aflându-se la frontiera dintre Est şi Vest, RM trebuie să devină un factor de stabilitate a Europei. Dar aceasta e imposibil, dacă avem relaţii proaste cu vecinii. Iar Rusia este un factor important al politicii mondiale şi este naiv să o ignorăm.
„Roşca a fost instrumentul de bază în destrămarea ADR”
- Care a fost rolul fronturilor populare în procesul de destrămare a URSS? Se pare că frontul nostru popular şi-a adus contribuţia şi la declanşarea conflictului transnistrean, promovând ideea unirii cu România într-o situaţie politică foarte tensionată.
- Sunt convins că situaţia transnistreană a fost provocată inclusiv de agresivitatea de la Chişinău. Cred că, iniţial, fronturile populare au avut un rol pozitiv, dar la un moment dat, au devenit mijloace prin care serviciile speciale au încercat să influenţeze evenimentele şi să controleze situaţia. Sunt şi episoade care demonstrează că liderii PPCD au folosit partidul în interes de business, rezolvându-şi problemele proprii, sau au votat decizii masiv sprijinite material. PPCD a avut un rol şi pozitiv, şi negativ în dezvoltarea RM. Istoria nu poţi s-o scrii de două ori, indiferent dacă îţi place sau nu.
- De ce a fost demis Guvernul Sturza?
- Pentru că nu era convenabil celor care i-au votat demisia. S-a întâmplat în momentul în care RM avea relaţii deschise cu structurile europene şi se preconizau acţiuni concrete. Dacă Sturza mai făcea câţiva paşi, era deja riscant să-l demiţi. Ştiţi foarte bine cine a votat pentru demisie: PPCD, PCRM şi câţiva deputaţi rupţi de la fracţiunea PMPD de către fostul preşedinte Lucinschi. Guvernul Sturza era expresia politică a majorităţii de atunci, iar demisia sa a fost primul pas pentru destrămarea acestei majorităţi.
- Se vehiculează ideea că Lucinschi ne-a fost plasat de Moscova şi că demiterea lui Sturza s-a făcut înainte de summitul de la Helsinki pentru a împiedica apropierea RM de UE…
- Eu nu mă joc cu chestiile astea. Vorbind de interese străine, putem să înnebunim. Pe fiecare dintre cei trei îi interesa poziţia proprie, dar nu Helsinki. În RM, 99% din decizii se iau pentru că cineva vrea să-şi îngroape oponentul. Lucinschi, care avea interesul de a introduce regimul de guvernare prezidenţial, trebuia să demonstreze că guvernarea nu e eficientă şi să provoace conflicte. Interesele sale au coincis cu cele ale lui Roşca şi ale lui Voronin şi ei s-au unit. Roşca a fost instrumentul de bază în destrămarea ADR – el a fost ciocanul. Şi astfel l-a eliminat pe concurentul său,
Valeriu Matei, şi a rămas singur pe aripa dreaptă.
„Voronin trebuie să ne întoarcă datoria din 2005”
- Atunci aţi votat şi dvs. pentru modificarea Constituţiei, ca preşedintele RM să fie ales de parlament. Credeţi că aţi procedat corect?
- Eu credeam că sistemul prezidenţial de guvernare este periculos şi am propus o alternativă – ca parlamentul să aleagă şeful statului. Singura greşeală a fost introducerea pragului de trei cincimi, varianta ideală fiind alegerea din trei tururi. Am fost naivi, nu ne-am gândit că am putea ajunge la situaţia actuală. Cred că revenirea la alegerea preşedintelui de întreg poporul este o idee populistă, care poate să ne aducă la aceleaşi neînţelegeri – preşedintele se gândeşte la următorul mandat, intră în concurenţă cu guvernul şi avem conflicte interminabile.
- În 2005, după ce PD a ajuns în parlament împreună cu Blocul „Moldova Democrată” (BMD), iar apoi s-a separat şi l-a votat pe Voronin preşedinte, Urecheanu spunea că l-aţi trădat.
- BMD nu era proprietatea lui Urecheanu. După alegeri, colegii din Internaţionala Socialistă m-au întrebat cine îi reprezintă în noul parlament şi s-au arătat nedumeriţi că facem parte din BMD, care se declara drept o formaţiune de dreapta. I-am propus lui Urecheanu să ne înregistrăm ca două fracţiuni parlamentare distincte, dar, din păcate, el încă n-are experienţă politică suficientă şi a mers la conflict. Ştiţi că atunci Occidentul l-a susţinut foarte activ pe Voronin. Se dorea stabilitate şi o guvernare normală. După alegeri, dl Băsescu a trimis două delegaţii la PD, ca să ne convingă să-l votăm pe Voronin. Nu-mi pare rău pentru acel vot. Acum Voronin trebuie să ne întoarcă datoria din 2005.
- De ce, în RM, alianţele de guvernare democrate nu funcţionează niciodată şi contribuie la revenirea la putere a comuniştilor? Primele conflicte din tabăra democrată ne-au adus în parlament comuniştii agrarieni. După căderea ADR, în 2001, a venit Voronin. Situaţia se putea repeta şi în prezent.
- Aceasta se întâmplă din cauza pasivităţii şi credulităţii electoratului, dar şi a politicienilor noştri, care nu se tem de alegători. Politicianul trebuie să ştie că alegătorul îi va taxa comportamentul primitiv şi copilăresc. Iar oamenii trebuie să înţeleagă că ei poartă vina pentru faptul că trăiesc atât de prost. Dacă alegem un consiliu municipal de o culoare politică şi un primar de altă culoare, ce să aşteptăm de la puterea municipală? Doar gâlceavă! Trebuie să devenim mai maturi şi să ducem până la capăt măcar o guvernare democratică. La prima şedinţă a AIE mi-am îndemnat colegii să depăşim în interior toate problemele, iar în faţa oamenilor să apărem ca o singură entitate, capabilă să ducă la capăt reformele. În acest sens, comuniştii sunt organizaţi mult mai bine. Şi ei au o mulţime de probleme interne, dar nu le scot la vedere.
- Dacă Vlad Filat va candida la funcţia de preşedinte şi va fi susţinut de PCRM, îl veţi vota şi dvs.?
- Dacă există o atare înţelegere între PLDM şi PCRM, nimeni nu poate să se implice şi preşedintele va fi ales. Alegerea este posibilă într-o formulă mai largă, iar formulele pot fi diferite. Principalul este înţelegerea. Sper că, în toamnă, lucrurile se vor lămuri, căci răbdarea poporului are o limită.
- Este posibilă şi formula PCRM-PD?
- Aşa nu ne ajung voturi. Ideal ar fi ca preşedintele să fie votat de 101 deputaţi. Dar de ce să nu demonstrăm lumii întregi că, după 20 de ani de independenţă, suntem capabili să găsim un compromis? Lumea ne arată deja cu degetul la tâmplă.
„Cum e politica noastră, câteodată păduchioasă, aşa ne este şi mafia”
- Când au început să fie împărţite sferele de influenţă în RM şi cine controla marile afaceri în primii ani de independenţă?
- Credeţi că avem mari afaceri în RM? Aşa cum e politica noastră, câteodată păduchioasă, aşa ne este şi mafia – multă gălăgie şi puţin efect. Lupta cu mafia şi corupţia este mai degrabă o lozincă electorală. Noi trebuie să facem ca legislaţia să fie respectată de toţi, pentru ca preşedintele, premierul, deputatul, dacă a făcut o gafă, să ştie că va răspunde în faţa legii. Nu avem mafie, dar ceva foarte gălăgios şi o concurenţă internă, apărută din cauza crizei politice. Dacă terminăm cu criza, vom termina şi cu gălăgia.
- La ultima şedinţă a parlamentului, când se discuta proiectul legii despre acordarea unor privilegii semnatarilor Declaraţiei de Independenţă, spuneaţi că lucraţi în parlament de 16 ani, dar niciodată n-aţi văzut aşa ceva. La ce v-aţi referit?
- N-am văzut niciodată aşa dezmăţ. Un grup de colegi au scris pe genunchi într-o seară proiectul, l-au aruncat în parlament şi hai să votăm repede aşa cum vor ei…
- PLDM-ul insista să-l votaţi. De ce nu vă convine proiectul?
- Mi s-a părut absolut incorect. N-a fost discutat în comisie, nu a existat un raport, ci doar păreri diferite. Eu nu sunt de acord că patriotismul trebuie măsurat în donaţii materiale, paşapoarte diplomatice şi sanatorii gratis. Chestia asta nu miroase bine. Sunt de acord să-i purtăm în braţe pe deputaţii primului parlament, care au avut un merit deosebit, dar nu trebuie să exagerăm. Oare numai 200 sau 300 de deputaţi au luptat pentru independenţă? Nu atât ei, cât poporul, care le-a transmis un mesaj clar, a avut cel mai mare merit în acele zile. Sau cei care au luptat pe Nistru în 1992 au mai puţine merite faţă de RM? Am aflat că şi dl Moşanu este categoric împotriva unor asemenea decizii. Cineva spunea că unii deputaţi din primul parlament au votat, iar restul au stat în tufişuri. Acum ce trebuie să facem? Să votăm legea, după care să-i căutăm pe cei din tufişuri şi să-i lipsim de privilegii?
- Dar ce interes ar avea autorii proiectului pentru a-i susţine financiar pe semnatarii Declaraţiei de Independenţă?
- În campania electorală, grupul „Parlamentul 90” a aderat la un anume partid. Cred că e un fel de recompensă pentru acel sprijin, iar acest lucru mi se pare puţin deplasat. Ar fi trebuit să pregătim un proiect de hotărâre a parlamentului cu caracter politico-moral de susţinere a ideii de independenţă, dar nu să venim cu onoruri la înmormântare… Sună cam anapoda, nu? Aspectul financiar trebuia să fie luat în seamă mai puţin. Cred că dl Lupu a luat o decizie corectă, trimiţând proiectul la examinare în comisie. Ar fi mai bine ca, după 27 august, să adoptăm o decizie cumpătată.
Întrebarea lui Dumitru Diacov pentru succesoarea sa, Eugenia Ostapciuc:
Vă simţiţi politic împlinită sau dezamăgită? Vă place ceea ce aţi făcut toţi anii ăştia sau vă pare rău de ceva?
Pavel Păduraru
Timpul
